google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Noi informații despre crima oribilă de la Alba. Poliția susține că micuțul a fost ucis de tatăl său înainte de intervenția echipelor

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a afirmat că în urma raportului medico-legal a reieşit că tatăl a curmat viaţa copilului cândva între miezul nopţii şi ora 1.00, înainte ca poliţiştii să fi primit sesizarea de la mama micuţului.

 

“Apelul mamei a venit în jurul orei 1.14, conform datelor transmise atât de IPJ Alba, cât şi de structurile specializate. Ea nu a putut să indice locaţia în care se află bărbatul şi bebeluşul. A afirmat că ar putea să fie în acel apartament închiriat, s-ar putea să fie la părinţi, s-ar putea să fie la un alt apartament proprietate personală sau ar putea să fie la un prieten. Mama copilului, care se afla în permanentă legătură cu poliţiştii, nu mai ştia dacă bărbatul locuieşte la acea adresă, unde a şi fost găsit. La acel moment nu au existat indicii cu privire la locaţie. Activităţile derulate, din datele transmise de colegii de la IPJ Alba, pe care le-am solicitat şi noi pentru a clarifica anumite aspecte şi pentru a vedea modul de intervenţie, nu relevau urme de risc, mesajele pe care bărbatul le-a avut cu mama bebeluşului, cu fosta sa concubină, în acele mesaje nu transmitea ameninţări şi nu reieşea că ar face rău bebeluşului sau că şi-ar face rău lui, ceea ce a făcut ulterior”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, luni, la Realitatea Plus.

 

Acesta a precizat că „mama copilului nu a afirmat nicio secundă că acel copil ar fi în pericol, iar despre soțul ei a spus că este o persoană liniștită, deci polițiștii nu aveau indicii că este o urgență.”

 

“Mama copilului nu a afirmat nicio secundă că acel copil ar fi în pericol, singurul lucru pe care l-a afirmat a fost că a avut o discuţie prin mesaje cu tatăl copilului, intervalul orar 00.00 până în jurul orei 1.00, ulterior bărbatul nu a mai răspuns mesajelor sale. Acela a fost singurul element transmis la acel moment şi cu siguranţă am văzut la fel în spaţiul public ideea de anchetă internă. Ideea este că după fiecare caz se face la nivelul unităţii respective o analiză a cazului respectiv să vadă dacă se putea interveni într-un alt mod, dacă s-a intervenit conform reglementărilor legale, dar din datele transmise până în acest moment, iarăşi nu vreau să pară ca o scuză, reglementările legale au fost respectate în această situaţie”, a mai precizat Drăgan.

 

Citeste si ...