
Bărbatul de 42 de ani acuzat de viol a fost dus la audieri, la parchet. Căsătorit și tată a trei copii, acesta conducea casa de cultură a studenților de 12 ani, unde preda și cursuri de dans. Acolo, de altfel, ar fi și cunoscut-o pe adolescenta care avea să îi devină victimă, relatează Ziare.com.
“Bărbatul ar fi întreținut în repetate rânduri raporturi sexuale cu o minoră, profitând de calitatea și încrederea pe care i-au conferit-o funcția de director al unei instituții publice de educație non formală, instituție ale cărei cursuri minora le frecventa”, a declarat Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș.
Cinci luni a durat relația, până când soția directorului a aflat totul. Femeia a hotărât să-i aplice o corecție fizică celei pe care o considera vinovată. Părinții fetei au observat loviturile și au făcut reclamație la poliție împotriva agresoarei.
Mergând pe firul poveștii, polițiștii au aflat despre fapta directorului și l-au reținut pentru viol. După 24 de ore petrecute în arest, acesta a fost însă pus în libertate, drept pentru care va fi cercetat acum sub control judiciar.