FILMUL tragediei. Cum s-a produs ciocnirea dintre cele două trenuri – cel puțin 43 de persoane au murit
Accidentul feroviar s-a produs cu câteva minute înainte de miezul nopții, marți seară, 28 februarie, în apropiere de orășelul Evanghelismos din estul Greciei, la aproximativ 130 de kilometri de Salonic și 200 de kilometri de Atena.

Un tren de pasageri, care venea de la Atena cu 350 de oameni la bord, mulți dintre ei studenți care se întorceau din vacanță, s-a ciocnit frontal cu unul de marfă, plecat din Salonic. S-au lovit la ieşirea dintr-un mic tunel pe deasupra căruia trece autostrada care leagă principalele două oraşe ale ţării. Impactul a fost devastator: mai multe vagoane au deraiat în câmp, iar trei dintre ele au luat foc.

Şocul a fost atât de puternic încât locomotivele şi vagoanele din faţă au fost complet zdrobite. Mecanicii celor două garnituri au murit pe loc, relatează BBC.

Mai mulți călători au fost pur și simplu azvârliţi pe ferestrele vagoanelor, în urma impactului violent.

Disperaţi să iasă din trenul care luase foc, unii au spart geamurile cu propriile bagaje.
Primele patru vagoane ale trenului de călători au ieșit de pe șine, iar primele două după locomotivă au fost complet distruse.
Fiery Greece train collision kills 29, injures at least 85, Drone footage shows aftermath of head-on train crash pic.twitter.com/9VxO49Tfcj
— Sheikh Jamil Ahmed (@sectablog) March 1, 2023
La locul accidentului au ajuns 40 de ambulanţe şi 150 de pompieri. Două macarale imense au fost instalate în zonă ca să ridice vagoanele răsturnate.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a convocat o reuniune de criză a guvernului încă din timpul nopții, iar în cursul dimineţii a mers la faţa locului.
Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei, a anunțat deja miercuri seară că prima concluzie în producerea tragediei este „eroarea umană”.
„Vă promit solemn că vom lămuri cauzele nenorocirii şi vom face tot ce ne stă în puteri să nu se repete.”, a transmis premierul elen într-o declarație televizată.
Grecia se află în doliu național timp de trei zile în memoria victimelor în urma ciocnirii celor două trenuri.
Autoritățile elene au început imediat ancheta, iar doi responsabili ai Companiei de Căi Ferate au fost audiaţi de poliţie. Șeful stației din Larissa a fost deja arestat, fiind acuzat de omucidere.
Lipsa sistemelor de securitate şi semnalizare performante, precum şi vechimea trenurilor au fost din nou reamintite de sindicaliștii feroviari, după ce au fost reclamate de angajați de mulți ani.
Concluzia inițială a investigațiilor începute în urma accidentului este că s-ar fi întâmplat din cauza unei erori umane, spune șeful sindicatului de la Organizația Elenă a Căilor Ferate (OSE) din Grecia, Nikos Tsikalakis, care precizează însă că „este nevoie de mai mult de un factor pentru ca un astfel de incident să se întâmple”. El s-a referit și la deficitul de lucrători feroviari, în loc de peste 2.000 de angajați fiind în prezent doar 750, relatează BBC.
Kostas Karamanlis, ministrul transporturilor a demisionat la câteva ore de la coliziunea trenurilor.
„Când se întâmplă ceva atât de tragic, este imposibil să continui și să te prefaci că nu s-a întâmplat”, a spus Karamanllis când și-a anunțat demisia.
Salvatorii continuă să caute supraviețuitori la locul tragediei. Bilanțul a crescut deja la 43 de morți, de la sub 30 cât se anunțase în urmă cu 24 de ore.
Iar miercuri seară, la Atena a avut loc un protest. Câteva sute de persoane, printre care mulți studenți au participat la o demonstrație. Ei au fost și în fața sediului Hellenic Train, unde au ținut un moment de reculegere, cu lumânările aprinse, în memoria victimelor accidentului.

Mărturii cutremurătoare după tragedia feroviară
„Prima imagine a fost înfricoșătoare, pentru că erau bucăți mari de oțel peste tot. Trenurile erau complet distruse, și cel de pasageri, și cel de marfă. Trenul de pasageri avea în jur de 160 de kilometri la oră și a fost o ciocnire frontală”, a spus Vassilis Polyzos, relatează BBC.
„Scenele de aici sunt cu adevărat şocante. Vă puteţi imagina că operaţiunile de căutare şi salvare sunt foarte dificile. Încă nu ştim numărul victimelor”, a declarat un bărbat.
„Băiatul meu şi prietenul lui sunt de negăsit. Se numesc Karagiorgiou Domotris și Aslanidis Sotirios. Aseară ne-au trimis mesaj că se întorc acasă cu trenul şi asta a fost ultimul schimb de mesaje. Băiatul meu are 26 de ani. Nimeni nu ne spune nimic. Parcă am fi în Ucraina…”, a declarat un alt bărbat, care își căuta fiul.
Apropiaţii victimelor stau încă pe la porţile spitalelor şi aşteaptă înmărmuriţi un semn de speranță. Pentru unii calvarul se va prelungi, pentru că multe cadavre sunt carbonizate. identificarea se face prin analiza ADN.
LIPSURILE din sistemul feroviar din Grecia și CORUPȚIA de la nivel înalt, vinovate de ciocnirea celor două trenuri
Sindicaliștii de la Căile ferate acuză corupția la nivel înalt pentru defecțiuni în sistemul feroviar, printre care și lipsa sistemelor electronice de control, care ar fi împiedicat
„Niciun sistem de securitate, telecomandă şi semnale de circulaţie nu funcţionează. Acest oribil accident ar fi fost evitat dacă sistemele de securitate funcţionau”, a acuzat Tsikalakis.
Calea ferată a Greciei a fost mult timp considerată una din cele mai proaste din Europa, fiind în topul negru al deceselor pe kilometru în ultimul deceniu, conform datelor de la agenția feroviară a UE, mai scrie The Independent. Grecia a fost, de asemenea, pe locul doi după Estonia în ceea ce privește numărul de răniți în accidente feroviare.
Sursă Foto: BBC
