google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Fetiță de un an și trei luni, salvată de un polițist din Iași, după ce s-a înecat cu salivă și a intrat în stop cardio-respirator

Incidentul care putea avea consecințe nedorite s-a petrecut chiar în prima zi din an, de Sfântul Vasile, atunci când polițistul și famila sa s-au dus în vizită la un prieten.

Copiii celor două familii se jucau sub supravegherea părinților, moment în care Vasile a observat că Sonia, fetița prietenilor, în vârstă de un an și trei luni s-a înecat cu salivă, a căzut pe covor și a intrat în convulsii urmate de stop respirator și pierderea cunoștinței.

Deoarece părinții au intrat în panică și nu au realizat ce se petrece, Vasile a luat imediat fetița, a așezat-o într-o poziție de siguranță și a început manevrele de resuscitare cu masaj toracic.

În același timp a comunicat cu operatorii 112 și ulterior cu echipajul de pe ambulanță care l-au îndrumat în acordarea primului ajutor micuței și au sosit în 9 minute acasă. 

Până la sosirea echipajului, în timpul manevrelor de resuscitare, fetița a regurgitat și apoi a început să respire din nou. 

A fost preluată în siguranță de echipajul medical și transportată la spital unde și-a revenit complet.

Facem precizarea că agent șef adjunct Vasile Baciu, din cadrul Arestului I.P.J. Iași a urmat un curs de prim ajutor, organizat la nivelul Ministerului de Interne, fapt ce i-a permis să intervină prompt și eficient pentru salvarea Soniei.

Fetița și părinții i-au mulțumit prietenului care i-au fost alături într-un moment critic din viața ei.

Citeste si ...