google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Explozie la METROU, la viitoarea stație BĂNEASA, de pe magistrala spre aeroportul Otopeni. Intervenție de urgență, un muncitor rănit

Un utilaj sub presiune, cel mai probabil hidraulic, a explodat, şi a rănit un bărbat de 26 de ani. 

Muncitorul, de naţionalitate turcă, a fost transportat la Spitalul Elias, fiind conştient. Iniţial, muncitorul a fost evaluat la faţa locului, potrivit reprezentanţilor ISU Bucureşti, citați de jurnalistul Realitatea Plus Alesia Păcuraru.

“Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Brigada de Poliție pentru Transportul Public au fost sesizați cu privire la faptul că la o magistrală de metrou, la care se execută lucrări, din Sectorul 1, ar fi avut loc o explozie.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul structurii de poliție care au procedat la asigurarea locului.

De asemenea la fața locului s-au deplasat și echipaje de prim-ajutor, dar și echipaje de pompieri din cadrul ISU-BIF.

În cauză, un bărbat, cetățean străin, a primit îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la spital, în stare stabilă, pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Din primele verificări a reieșit faptul că explozia s-ar fi produs la un utilaj sub presiune și a surprins bărbatul în cauză.

Verificările sunt continuate de către polițiști din cadrul Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public pentru stabilirea situației de fapt,” a  transmis Poliția Capitalei.

Lucrările la magistrala 6 a metroului din Bucuresti (M6), pe sectiunea 1 Mai – Tokyo, sunt executate de Asocierea de constructori Alsim Alarko – Makyol, din Turcia. 

Citeste si ...