Accidentul a avut loc în intersecția dintre Bulevardul Ștefan cel Mare și Strada Lizeanu iar bubuitura puternică s-a auzit pâna la două blocuri distanță, au povestit localnicii.

Trei persoane au fost rănite. Cei doi vatmani au fost transportați de urgență la Spitalul Floreasca. Și un pasager a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma rănilor provocate de accident, și a fost transportat la spitalul Sfântul Pantelimon.

Toate tramvaiele care circulă pe Mihai Bravu stationează în diverse puncte, pe ambele sensuri de mers. Intersectia este blocată. Poliția se află la fața locului. Se fac cercetări de către Serviciul Circulatie al Poliției Rutiere.
Se intervine în zonă, specialiștii încearcă să repună pe șină unul dintre tramvaie, pentru că totul s-a întâmplat din cauza faptului că unul dintre aceste tramvaie a deraiat.

Liniile 1, 10 si 16 sunt blocate la ora transmiterii aceste știri, informează STB.
„Pentru preluarea fluxului de calatori s-a infiintat linia naveta 601, de la Bucur Obor, pana la Gara Basarab”, a transmis compania de transport public.
Tradiţii de Crăciun: Ce nu ai voie să faci în Ajunul Crăciunului. E mare PĂCAT!
@noaptedenoapte #accident #tram #tramvai #Bucuresti #Romania ♬ sunet original – Noapte de Noapte
