google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Cea mai simplă rețetă a prăjiturii Schneider sau londoneze – Desert delicios cu bezea și nucă

Prăjitura Schneider sau londoneză – Ingrediente

200 g făină

140 g unt rece, de la frigider

100 g zahăr farin

1 ou

1 linguriță praf de copt

un praf de sare

480 g gem acrișor

Ingrediente crema cu nucă (bezeaua cu nucă)

4 ouă

200 g zahăr

200 nuca măcinată

coajă de lămâie (sau esență de rom)

2 lingurițe zahăr farin (zahăr pudră)

un praf de sare

Prăjitura Schneider sau londoneză – Mod de preparare

– Se cerne făina, sarea și praful de copt pe un blat de marmură și se pun la mijloc zahărul și cubulețele de unt rece

– Se amestecă repede cu paleta de patiserie până capătă amestecul consistență de nisip, apoi se adaugă și oul, tot rece

– Se frământă apoi cu degetele, tot foarte repede, fără a insista

– Se adună tot aluatul presându-l, fără să mai fie frământat și se pune în folie alimentară la frigider pentru o oră

*** ATENȚIE:  Se vor observa bucățele de unt neomogene, dar așa trebuie să fie – short bread – aluat sfărâmicios

– În acest timp se freacă gălbenușurile celor 4 ouă cu zahărul până se fac spumă

Cum se prepară bezeaua cu nucă: Se adaugă apoi coaja de lămâie, nuca măcinată și albușurile bătute tare înainte (cu un praf de sare) cu cele 2 lingurițe de zahăr. Se amestecă mai întâi o treime din albușuri cu crema gălbenușurilor pentru a o face permeabilă și abia apoi spumă toată, învârtind cu o paleta elastică (de lemn sau de plastic/silicon) de jos în sus cu mare blândețe

– Se scoate aluatul de la rece și se întinde pe tava de aragaz sau de care avem. Trebuie căptușită înainte cu hârtie de copt

– Se unge aluatul pus în tavă, întins, cu un strat de gem dulce-acrișor, peste care se întinde apoi și crema cu nucă (bezeaua cu nucă)

– Se pune tava cu compoziția pregătită în cuptorul preîncălzit 10 minute la 200 de grade

– Se coace timp de 30-40 de minute la 150-180 de grade, depinde de cuptor, până când deasupra devine arămie (puțin rumenită) și bezeaua devine fermă. Pentru a nu usca în exces prăjitura, observați și marginile, ele se coc primele.

– Se scoate prăjitura, se lasă la răcit, apoi se taie pentru a fi servită și savurată.

Totul se face în cel mult 60 de minute, de la pregătire până este gata.

Citeste si ...