
Fondurile puse la dispoziția sistemului de educație prin Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea unui mediu educațional modern, echitabil și adaptat la obiectivele naționale și europene.
Ministerul Educației a dotat prin PNRR 89.567 de clase cu echipamente IT, a amenajat 4.377 de laboratoare de informatică și a înființat 143 de Smart Labs. În plus, au fost modernizate 14.610 laboratoare științifice și cabinete școlare, 3.887 de săli de sport și 98 de grădinițe comunitare. De asemenea, investițiile în infrastructura școlară includ achiziționarea de microbuze electrice, care vor transporta 212.883 de elevi din zonele rurale, pentru accesul acestora la educație.
