“Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire administrativă unde își desfășoară activitatea Centrul Cultural și Judecătoria Cornetu, situată pe Șoseaua Alexandriei, localitatea Cornetu, județul Ilfov”, informează ISU București-Ilfov.
Incendiul se manifestă la nivelul mansardei, pe o suprafață de aproximativ 1500 mp.

În prezent, pompierii acționează pentru localizarea incendiului atât din exteriorul clădirii, cât și din interior.
La fața locului intervin 14 autospeciale de stingere, 4 cisterne, 3 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, 1 autospecială de descarcerare și 2 ambulanțe SMURD.
Nu au fost înregistrate victime.
