În fiecare an, pe 20 decembrie, sărbătorim Ignatul, o zi dedicată sacrificării porcului și pregătirii cărnii pentru sărbătorile de Crăciun.
Această zi aduce cu ea numeroase tradiții și obiceiuri, iar printre acestea se află pregătirea celei mai bune pomană a porcului, din carne proaspătă.
Conform tradiției, Ignatul este ziua în care porcii sunt sacrificați, iar poporul spune că este bine să nu faci alte treburi casnice, concentrându-te doar pe procesul de pregătire a cărnii.
Se crede că porcii care nu sunt tăiați de Ignat vor slăbi și nu vor mânca bine.
Obiceiurile legate de tăierea porcului sunt numeroase, inclusiv alegerea momentului potrivit pentru sacrificare, preferabil după răsăritul soarelui, pentru a evita spiritele rele.
Carnea trebuie tranșată și pregătită până la asfințit, iar locul tăierii porcului este purificat prin stropirea cu agheasmă și tămâiere.
Se spune că este benefic ca porcul să fie așezat cu capul spre Răsărit.
La tăierea porcului participă doar bărbații, în timp ce femeile se ocupă de pregătirea cărnii.
Primul preparat din carne proaspătă este pomana porcului, o mâncare tradițională pregătită în ziua tăierii porcului.
Aceasta se face din carne macră, proaspătă și, de preferat, mai grasă pentru a intensifica gustul.

Rețeta pentru pomana porcului
Ingrediente
- 1 kg carne proaspătă de porc, împănată cu grăsime
- 2 cepe
- Sare și piper după gust
- Vin
- 1 lingură boia de ardei
- 3-4 căței de usturoi
Mod de preparare
- Se spală carnea și se taie în bucăți potrivite. Vasul preferat pentru gătit este cel de fontă sau ceaunul, iar focul de lemne adaugă un gust aparte.
- Se încălzește vasul, apoi se adaugă bucățile de carne, începând cu cele cu grăsime pentru a se topi și a rumeni în untura rezultată.
- Când carnea este rumenită pe toate părțile, se adaugă vinul, sarea, piperul, și boiaua de ardei. Se amestecă bine și se lasă la foc potrivit.
- La jumătatea gătirii, se adaugă ceapa tocată și cățeii de usturoi. Se mai lasă pe foc până când carnea este fragedă și se rupe ușor cu furculița.
- Dacă este necesar, se adaugă apă pentru a găti carnea înăbușit. Se lasă lichidul să se evapore, iar carnea să se rumenească în grăsime.
- Pomana porcului este gata și se servește cu mămăligă și murături. Este tradițional ca toți cei care au ajutat la tăierea porcului să guste din această mâncare delicioasă.
