Patronii stației au primit încă 30 de zile de arest preventiv. Ionuț Duldurea, unul dintre patronii stației GPL, a recunoscut că se făceau transvazări la Crevedia.
Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă au fost audiați din nou în dosarul de distrugere din culpă urmată de un dezastru.
Ce ilegalități a recunoscut Ionuț Doldurea
Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă au ajuns din nou în fața anchetatorilor după ce 90 de victime au declarat în fața procurorilor prin ce au trecut în noaptea pe care nu o vor uita niciodată, dar și ce amănunte știau despre stația GPL înainte ca aceasta să sară în aer. Sperând probabil la o pedeapsă mai blândă, Ionuț Doldurea și-a luat inima în dinți și a recunoscut, în fața procurorilor, că se făceau operațiuni interzise, potrivit unor surse judiciare, conform realitatea.net.
Totodată, patronii bombei de la Crevedia au recunoscut că explozia devastatoare a fost provocată de mutarea gazului lichefiat dintr-un recipient în altul, dar au precizat că a fost un caz singular, pentru că una dintre cisterne avea probleme tehnice.

Pe de altă parte, mai mulți martorii audiați în dosar au declarat că se simțea frecvent miros de GPL din zona depozitului și că uneori se auzea și un șuierat specific gazului sub presiune.
Pe 6 septembrie, Doldurea şi Stângă au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 5, însă ei au contestat această măsură, solicitând să fie cercetaţi în libertate, sub control judiciar sau în arest la domiciliu. Tribunalul le-a respins contestaţia, ca nefondată, decizia fiind definitivă.
Fiul de primar era scutit de necesitatea autorizației
Doldurea şi Stângă sunt acţionarii firmei Flagas SRL, oamenii responsabili de staţia GPL de la Crevedia, unde s-au produs tragicile explozii soldate cu cinci decese şi aproximativ 50 de oameni răniţi, printre care mulţi pompieri. Zeci de case din apropierea staţiei GPL au fost distruse.
Explozia, care a lăsat în urmă doliu, a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne. Procurorii susţin că incendiul şi exploziile au fost cauzate, cel mai probabil, de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele depozit amplasate în curtea firmei şi de existenţa unei surse de aprindere.
Procurorii notează că, din legislaţia secundară, se desprinde concluzia că nu este prevăzută posibilitatea depozitării GPL-ului în autocisterne, ci exclusiv în sistem cu instalaţie monobloc tip skid, montată suprateran sau în recipiente subterane, îngropate, acoperite cu nisip, în ambele situaţii trebuind ca recipientele să fie echipate cu aparatură de măsură, control şi siguranţă care să semnalizeze o funcţionare normală iar în caz de avarie să semnalizeze corespunzător.
De asemenea, normativele nu prevăd posibilitatea efectuării încărcării/descărcării de GPL între autocisterne, ci exclusiv încărcarea recipientelor sub/supraterane, iar pompele de vehiculare GPL acţionează doar între rezervoare şi staţia de distribuţie.
Pe de altă parte, la imobilul din Crevedia nu se putea derula nicio operaţiune cu GPL (depozitare, transvazare etc), deoarece pentru respectiva locaţie nu existau avizele şi autorizaţiile instituţiilor abilitate.
Staţia morții din Crevedia funcţiona din iulie 2020 fără autorizaţie de securitate la incendiu, mai notează Realitatea PLUS.
