google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Accident în fața Spitalului Gomoiu din București. O dubă a lovit un autoturism care ieșea din curtea unității medicale

Un accident rutier a avut loc luni seară, în jurul orei 22:00, în fața Spitalului Gomoiu din Capitală, în plin cod galben de ploi torențiale și vijelii.

Un bărbat care tocmai își lăsase copilul la spital a fost implicat într-un incident rutier după ce a ieșit cu mașina din curtea unității fără să se asigure.

Impact puternic

În acel moment, o dubă care circula dinspre stânga l-a lovit în plin, proiectându-l în alte două autoturisme parcate pe marginea drumului.

În unul dintre acestea se aflau doi copii și tatăl lor, care au scăpat, din fericire, fără răni, dar cu o sperietură zdravănă.

„Dânsul a ieșit din curtea spitalului, fără să se asigure, și duba l-a izbit. A ricoșat direct în mașina mea, în care eram cu copiii”, a declarat șoferul uneia dintre mașinile avariate.

Bărbatul care ieșea din curtea spitalului a fost rănit ușor la cap și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Autoturismul său a fost grav avariat și a fost ridicat cu o platformă de tractare.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.

SURSA

Citeste si ...