
“Evident, mai există încă o categorie de pacienţi, cei care revin în mod repetat pentru că au probleme cronice în contextul cărora nu conştientizează că trebuie să apeleze la medicul specialist care poate să le rezolve problema.
Şi aici am tot dat exemplul adicţiilor, cei care sunt dependenţi de diferite substanţe, inclusiv alcool, droguri, care vin în UPU fie că sunt aduşi de familie, fie vin ei înşişi dar iarăşi, noi putem rezolva problema acută, dar pe termen lung ei trebuie să se adreseze celor care pot să le rezolve adicţia.
Ca exemplu, un tânăr din Oradea care a revenit în UPU din noiembrie de 64 de ori. A fost până la începutul anului acesta pentru că ştie că după consumul de cocaină riscul să dezvolte infarct miocardic este mare. Şi atunci revine ca să verifice dacă nu cumva a făcut infarct miocardic.
Nu aş putea să spun că nu ar trebui să ajungă în urgenţă, noi suntem ca un fel de triaj al sistemului sanitar acum, vin la noi şi noi trebuie să le spunem care e soluţia, dar aici ar trebui să existe un compromis, odată pacienţii să înţeleagă, că e mai bine să meargă la diabetolog, la neurochirurg, decât să revină de 100 de ori în UPU, să înţeleagă că asta e soluţia pentru el, şi nu să genereze agresivitate sau supărare, pe de o parte. Pe partea sistemului trebuie să existe mecanismul care să îi preia pe aceşti pacienţi”, a explicat Dr. Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD Bihor, pentru News.ro.
Potrivit specialiștilor, proporţia pacienţilor ale căror probleme pot fi rezolvate în altă parte, nu la Urgenţă, este de 10-15%.
