În lucrarea sa din 1895, „Igiena țăranului român”, dr. Gheorghe Crăiniceanu explorează alimentația tradițională a românilor, subliniind obiceiurile și provocările țăranilor din acea perioadă.
Hrana era în general preparată acasă, fără aditivi alimentari sau grăsimi artificiale, iar mămăliga era un aliment de bază, consumată de până la trei ori pe zi.
Din lipsa resurselor financiare, țăranii erau nevoiți să vândă cele mai bune produse, păstrând pentru ei alimentele de calitate inferioară.
Carnea era considerată un lux rar, chiar și pentru cei mai înstăriți, care preferau o dietă similară strămoșilor lor.
Cârciumarul din sat era o figură prosperă, aducând profituri din vânzarea de lapte, ouă și brânză. În contrast, obezitatea era aproape necunoscută datorită alimentației limitate și a muncii fizice intense.
Medicii îngrijorau de consumul de porumb stricat, asociat cu pelagra, iar posturile frecvente contribuiau la malnutriția populației.
Cu toate acestea, mesele de sărbătoare, cum ar fi găina umplută, rămâneau cele mai apreciate, simbolizând bucuria și belșugul în comunitățile rurale.