9 lucruri pe care ar trebui să le faci măcar o dată în viață. Timpul trece mult repede, viața este mult prea scurtă. Trebuie să ne asigurăm că trăim frumos petrecând timp de calitate, fără să avem regrete. Fiecare are dreptul să trăiască așa cum dorește, fără să-i pese de ce gândește lumea. Și, […]
Polițiștii și procurorii fac 35 de percheziții domiciliare, în București și Ilfov, la persoane cercetate cu privire la ilegalități comise în legătură cu activități de curierat Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, efectuează, astăzi, 16 […]
Carmen Iohannis, dans tribal în Kenya. Președintele a refuzat invitația uneia dintre fetele care a vrut să-l ia la dans. Iohannis a donat calculatoare școlilor și le-a urat elevilor succes la examenele pe care le au în această perioadă. Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au fost invitați de gazde să viziteze Liceul […]
Creșterile de salarii la stat ar putea fi stopate. Rămâne de văzut dacă va fi posibil având în vedere influența unor bugetari pe lângă mai marii statului. Guvernul vrea să stopeze creșterile de salarii la bugetari, oprind șefii instituțiilor de stat să mai emită acte administrative în acest sens, potrivit unui proiect de ordonanță de […]
Ce TRUC ingenios poți folosi dacă varza murată este prea sărată. Iată cât de simplu și eficient este să desărezi varza murată înainte de a o consuma. Luna noiembrie este una în care se pregătesc și murăturile pentru anotimpul rece, varza murată fiind printre preferatele tuturor. Potrivit Click.ro, pentru varza prea sărată, putem folosi un truc […]
Ai auzit de „Copacul lui Dumnezeu”? Are proprietăți miraculoase: te poate ajuta să ucizi toate infecțiile din organism, tumorile, chisturile. Pelinul (Artemisia absinthium) este o plantă perenă folosită în băuturile alcoolice absint și vermut. Planta cu gust amar a fost folosită de secole în scopuri medicinale pentru a reduce durerea și umflarea și pentru a […]
Avertismentul ANM: Un val de aer rece va cuprinde România. Meteorologii spun că temperaturile scăzute vor dura câteva zile. Iată când se va mai încălzi puțin. Directorul ANM, Elena Mateescu, spune că acest weekend va fi destul de rece, motivul fiind valul de aer rece care va cuprinde România. “Pentru scurtă vreme, iarna va reveni […]
Judecătorii care blocaseră executarea silită a fraților Viorel și Ioan Micula, NEVINOVAȚI! CSM a respins cererea împotriva magistraților acuzați de gravă neglijență în serviciu. Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară împotriva a doi judecători de la Judecătoria Beiuș și a unui magistrat care a activat […]
Ce mesaj a transmis premierul Marcel Ciolacu primarilor, în ședința de Guvern: „Ne asigurăm că proiectele de investiții publice importante pot continua”. De asemenea, premierul a mai dat asigurări că anul 2024 nu va avea noi taxe și impozite, ceea ce este normal având în vedere că este an electoral. Premierul Marcel Ciolacu a ținut […]
Pescobar a rămas fără permis auto: Gonea cu 245 de km/oră prin București. Ce mesaj a transmis omul de afaceri polițiștilor într-un clip postat pe TikTok. Celebrul Pescobar, alias Paul Nicolau, a rămas fără permis de conducere după ce a fost surprins pe străzile Capitalei cu o viteză năucitoare. Vorbim despre 245 de km/h, relatează Ziare.com. […]
