După cazul profesorului Alfred Bulai de la SNSPA, un nou scandal de hărțuire sexuală lovește mediul universitar din România.
De această dată, în centrul acuzațiilor se află Ștefan Adam, un cunoscut arhitect bucureștean și profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din Capitală.
Profesorul este acuzat că le-a trimis studentelor mesaje și poze indecente pe rețelele sociale.
Conducerea universității a anunțat suspendarea imediată a acestuia din funcție.
Potrivit presei, atunci când nu era la facultate, Ștefan Adam urmărea tinerele studente pe rețelele sociale și le aborda cu mesaje insistente, trimițându-le ulterior poze indecente.
Una dintre conversații a ajuns în presă după ce o studentă a decis să-l denunțe pe profesor.
Conferențiarul își cere scuze public
Conferențiarul Ștefan Adam nu a negat că a trimis fotografiile și mesajele, însă a susținut că acestea fac parte din viața sa privată și nu implică în niciun fel Universitatea de Arhitectură.
„În cazul în care au lezat cu ceva, îmi cer scuze”, a transmis profesorul.
Rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” a convocat Consiliul de Administrație și a votat de urgență componența unei noi Comisii de Etică, în pofida faptului că universitățile sunt în vacanță.
Conducerea instituției a anunțat suspendarea din funcție a profesorului acuzat de hărțuire sexuală, în așteptarea rezultatelor investigației.
Sursa: realitatea.net