google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturile rămân peste normal, iar ploile vor fi puține

În următoarele patru săptămâni, vremea din România va fi în general mai caldă decât normalul perioadei, iar precipitațiile vor fi mai reduse în majoritatea regiunilor.

Estimarea a fost publicată de Administrația Națională de Meteorologie și indică o primăvară timpurie, cu temperaturi apropiate sau ușor peste mediile climatologice.

Potrivit meteorologilor, ploile vor fi deficitare în mare parte a țării, iar cantități ușor mai mari de precipitații sunt așteptate doar în zonele montane.

Săptămâna 9 – 16 martie: temperaturi peste media multianuală

În intervalul 9 martie – 16 martie 2026, temperaturile vor fi apropiate de normal în regiunile sudice și sud-estice, în timp ce în restul țării se vor înregistra valori ușor mai ridicate decât media multianuală.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivel național, ceea ce ar putea accentua uscăciunea solului în anumite zone agricole.

Săptămâna 16 – 23 martie: vreme ușor mai caldă în vest și nord

În perioada 16 – 23 martie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale în vestul, nordul și centrul țării.

În restul regiunilor valorile termice vor fi apropiate de mediile obișnuite pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de normal în zonele extracarpatice, însă în restul teritoriului se estimează un deficit de ploi.

Săptămâna 23 – 30 martie: temperaturi mai ridicate la nivel național

În intervalul 23 – 30 martie, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor peste normal în toată țara, cu valori mai ridicate în nord-vest.

Precipitațiile vor fi local deficitare în această regiune, iar în restul țării cantitățile de apă vor fi apropiate de mediile climatologice.

Săptămâna 30 martie – 6 aprilie: precipitații mai multe la munte

În ultima săptămână analizată, 30 martie – 6 aprilie, temperaturile vor reveni la valori apropiate de normalul perioadei în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în zonele montane și submontane, în timp ce în restul țării regimul pluviometric va rămâne apropiat de mediile obișnuite pentru începutul lunii aprilie.

SURSA

Citeste si ...