Ploaia torențială cauzată de ciclonul Barbara a transformat principala gară a Capitalei într-un adevărat lac. Apa se scurge din tavan, iar călătorii merg prin bălți pentru a ajunge la trenuri.
Gara de Nord din București s-a transformat, miercuri, într-un lac, după ore întregi de ploaie neîntreruptă. Podeaua este complet acoperită de apă, iar călătorii încearcă să evite zonele unde plafonul cedează și lasă să curgă torente din tavan.
Ciclonul Barbara, care a generat codul roșu de vreme rea, a adus cantități uriașe de precipitații însoțite de vânt puternic, afectând Capitala și alte cinci județe din sud-estul țării.
Imagini virale: „Plouă în gară ca la duș”
Pe rețelele de socializare circulă filmări în care se vede cum apa curge direct din tavan, inundând peroanele și culoarele gării.
Călătorii au fost nevoiți să traverseze bălțile pentru a ajunge la trenuri sau să se adăpostească în zonele mai uscate.
Un pasager a spus: „Plouă la fel de tare și înăuntru, și afară. Nu ne mai miră nimic.”
Zeci de intervenții ale pompierilor în Capitală
În ultimele ore, pompierii ISU București-Ilfov au fost solicitați pentru peste 38 de intervenții, în principal pentru acumulări de apă pe străzi, în pasaje și clădiri publice.
În mai multe zone ale orașului, apa a depășit bordurile, iar șoferii au întâmpinat dificultăți serioase în trafic.
Cod roșu de ploi torențiale și vânt puternic în sudul țării
Avertizarea de cod roșu emisă de Administrația Națională de Meteorologie rămâne în vigoare până miercuri, ora 15:00, pentru București și județele Ilfov, Constanța, Ialomița, Călărași și Giurgiu.
Meteorologii avertizează că se pot acumula peste 140 de litri de apă pe metru pătrat, ceea ce depășește cu mult capacitatea sistemelor de canalizare din orașe.
