google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Doliu uriaș: Fred White, toboşarul trupei Earth, Wind & Fire, a murit. Mesajul sfâșietor postat pe pagina oficială de Instagram a trupei – VIDEO

“Familia noastră este întristată astăzi de pierderea unui membru al ei incredibil şi talentat”, a scris Verdine White, într-o postare pe Instagram, amintind că artistul avut “discuri de aur de la vârsta de 16 ani!”, relatează Agerpres, care citează AFP.

Pe pagina oficială de Instagram a trupei a fost postat un clip video cu White interpretând un solo de tobe la un concert din 1979, în Germania, acompaniat de mesajul “Rest in love”.

Fred White s-a născut în 1955 în Chicago, Illinois, şi a început să cânte la tobe de la o vârstă fragedă. Pe parcursul carierei sale a câştigat şase premii Grammy alături de legendara trupă de funk formată în 1969 de fratele său, Maurice White, care a murit în 2016.

De-a lungul carierei sale, White a colaborat cu mai mulţi artişti, printre care cântăreaţa de soul Deniece Williams, iar în calitate de membru al trupei Earth, Wind & Fire a fost inclus în Rock & Roll Hall of Fame în 2000.

Trupa este cunoscută atât pentru piesele sale, cât şi pentru spectacolele pline de energie, cu o prezenţă puternică a trompetelor şi a kalimbei, un instrument de percuţie african realizat din lamele metalice.

Citeste si ...