google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Decizie finală în dosarul lui Vlad Pascu, la doi ani de la tragedia de la 2 Mai

La aproape doi ani de la accidentul care a îngrozit întreaga țară, Curtea de Apel Constanța urmează să dea, luni, 18 august, decizia finală în dosarul lui Vlad Pascu, autorul tragediei de la 2 Mai.

În primă instanță, Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, dar sentința ar putea fi schimbată sau chiar anulată, dosarul având șansa să se reia de la zero.

Avocații cer reducerea pedepsei

Apărarea lui Pascu susține că „pedepsele sunt prea mari”, invocând și faptul că acesta a făcut un denunț care i-ar putea aduce reducerea condamnării.

Avocatul familiilor victimelor, Adrian Cuculis, a declarat că există trei scenarii posibile: fie se admite schimbarea încadrării juridice și dosarul se întoarce la Mangalia, fie se respinge și se menține decizia primei instanțe, fie se admite apelul inculpatului și pedeapsa este redusă.

Accidentul care a șocat România

Pe 19 august 2023, în jurul orei 5.30, Vlad Pascu, atunci în vârstă de 19 ani, a intrat cu mașina într-un grup de tineri care mergeau pe marginea drumului, între Vama Veche și 2 Mai.

Doi dintre ei, o fată de 20 de ani și un băiat de 21 de ani, au murit pe loc. Alți trei au fost răniți și transportați la spital.

Pascu a fugit imediat după accident, fiind prins ulterior în Vama Veche. Testele au arătat că se afla sub influența cocainei, amfetaminei și metamfetaminei.

Un lung șir de erori ale autorităților

În zilele și orele de dinaintea tragediei, Pascu fusese oprit de mai multe ori de poliție, însă nu fusese testat pentru droguri, deși existau indicii clare că se afla sub influența substanțelor.

Aceste greșeli au dus la demiterea și demisia mai multor șefi de poliție din Constanța și la un raport dur al Corpului de Control al MAI.

Prima instanță: 10 ani de închisoare

În ianuarie 2025, Judecătoria Mangalia l-a condamnat pe Vlad Pascu la 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală, părăsirea locului accidentului și conducere sub influența drogurilor.

Pedeapsa a fost atacată la Curtea de Apel Constanța, unde luni se va decide soarta definitivă a tânărului.

UPDATE: Curtea de Apel Constanţa a amânat pronunţarea în cazul lui Vlad Pascu pentru 21 august

SURSA

Citeste si ...