Un bărbat din Pitești, dat dispărut la începutul lunii martie, a fost găsit fără viață după câteva zile de căutări.
Este vorba despre Nicolae Simescu, în vârstă de 42 de ani, care plecase de acasă luni, 2 martie 2026, în jurul orei 12:00, și nu a mai revenit.
Dispariția a fost semnalată la Poliția Română, iar polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au început imediat verificările.
Semnalmentele bărbatului au fost transmise către toate structurile de ordine
În urma investigațiilor inițiale, oamenii legii au stabilit că bărbatul plecase voluntar de la domiciliu și nu mai fusese văzut ulterior.
Polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Pitești au desfășurat activități specifice pentru localizarea acestuia. Datele și semnalmentele sale au fost transmise către alte unități de poliție, jandarmi și polițiști locali din zonă.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, bărbatul avea următoarele semnalmente:
-
aproximativ 1,75 m înălțime
-
aproximativ 80 kg
-
păr șaten, cărunt, cu calviție
La momentul plecării de acasă purta:
-
șapcă neagră
-
geacă neagră
-
pantaloni negri cu dungi albe
-
adidași albi
Descoperire tragică după câteva zile
Duminică seară, Nicolae Simescu a fost găsit decedat, iar primele informații indică faptul că acesta și-ar fi luat viața.
Poliția continuă verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia, conform informațiilor relatate de Știrile Pro TV.
