google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

UPDATE: În timp ce ginerele lui „Farmazon” plânge după Buzatu, ANI l-a luat la puricat pe baron

UPDATE 28.09 2023Controalele în cazul Buzatu par să nu se mai termine. După verificările efectuate de DIICOT, și ANI îl ia la bani mărunți pe baronul PSD de Vaslui. Dar în timp ce se află „căzut la pământ” și o încasează din toate părțile, are și susținători. Ginerele lui Farmazon îi plânge de milă și spune că este „al doilea tată”.

Ce imperiu deține baronul de Vaslui

Potrivit  ultimei declarații de avere a lui Buzatu, acesta este deținătorul a 14 case si terenuri. Totodată, baronul de Vaslui încasează indemnizația de președinte de consiliu județean, dar și pensii speciale, ca indemnizație pentru cele trei mandate de deputat, între anii 1992-2004. Amintim că procurorii DNA i-au trecut pragul deja iar dacă exista neconcordanțe între averea sa declarată legal și veniturile obținute, vor solicita confiscarea proprietăților și a fondurilor din conturile sale, potrivit realitatea.net.

Conform Realitatea PLUS, ar exista numeroase îndoieli în ceea ce privește modul în care Buzatu a reușit să își facă averea impresionantă ca președinte al Consiliului Județean Vaslui, unul dintre cele mai sărace județe din țară.

Ceata lui Pițigoi – Dai în Buzatu și plânge Popică

Copleșit de ultimele evenimente, fiul lui ”Farmazon” a decis să iasă în spațiul public și să-și spună durerea. Eduard Popică a declarat că pentru el Buzatu este ca un al doilea tată, iar ceea ce s-a întâmplat cu fostul președinte CJ din Vaslui este un moment “sfâşietor”, o “nenorocire”.

“Nu am vrut să comentez şi nu am vrut să fiu implicat în această nenorocire care s-a abătut asupra noastră, asupra mea personal, asupra familiei mele, şi aici mă refer la soţie, la copilul meu, dar şi asupra organizaţiei judeţene a PSD Vaslui.

Aş vrea să vă relatez de la bun început că Dumitru Buzatu pentru mine este ca un al doilea tată. Sub ochii lui, de 20 de ani, am crescut, m-am dezvoltat şi aş putea spune că am ajuns cine sunt. Este un moment, nu regretabil, sfâşietor pentru mine ca persoană şi de aceea am ajuns şi am acceptat să dau astfel de declaraţii, pentru că ultimele ştiri care au apărut cu privire la persoana mea efectiv m-au distrus”, a declarat deputatul Eduard Popica.

Parlamentarul a precizat că nu a ştiut de flagrantul care urma să i se facă lui Dumitru Buzatu şi că socrul său i-a spus că îi pare rău pentru ceea ce i-a făcut.

“Nu am ştiut nicio secundă despre absolut nimic şi, în primul rând din punct de vedere moral, consider că oricine ar fi avut habar despre o astfel de nenorocire, poate că nu i-ar fi spus domnului preşedinte, dar poate că i-ar fi dat de înţeles să se ferească. Mai mult decât atât, din punct de vedere juridic, ştiţi prea bine că astfel de acte se fac între denunţător şi organul de anchetă penală, fără a avea şi alte persoane implicate sau care să ştie despre aceste aspecte. Nu mi-a spus nimic, nu vorbesc cu el. Mi-a spus doar că îi pare rău pentru ceea ce mi-a făcut”, a precizat deputatul Popica.

Cu lacrimi în ochi și vocea tremurândă, Popică își mărturisește regretele față de omul, care după spusele sale i-a fost ca un tată și declară că nu a avut habar despre ceea ce i se pregătea baronului.

“Nu am ştiut nicio secundă despre absolut nimic şi, în primul rând din punct de vedere moral, consider că oricine ar fi avut habar despre o astfel de nenorocire, poate că nu i-ar fi spus domnului preşedinte, dar poate că i-ar fi dat de înţeles să se ferească. Mai mult decât atât, din punct de vedere juridic, ştiţi prea bine că astfel de acte se fac între denunţător şi organul de anchetă penală, fără a avea şi alte persoane implicate sau care să ştie despre aceste aspecte. Nu mi-a spus nimic, nu vorbesc cu el. Mi-a spus doar că îi pare rău pentru ceea ce mi-a făcut”, a precizat deputatul Popica.

 


Dumitru Buzatu și-a pregătit deja un plan pentru a ieși din închisoare. Avocații baronului de Vaslui au depus contestație la arestul preventiv, care se va judeca astăzi, la Curtea de Apel Iași.

Baronul șpăgar, care a fost prins cu 1,25 milioane de lei în portbagaj, vrea să își asigure libertatea. Deși se află în arest prevetiv, Buzatu își pregătește planul de scăpare.

Baronul de Vaslui a depus contestație la arestul preventiv

În speranța că va scăpa cu o peapsă mai blândă, Dumitru Buzatu și-a „făcut cărțile”  împreună cu cei trei avocați ai săi. Astfel, a fost depusă o contestație care l-ar putea ajuta pe Buzatu să scape, cu o pedeapsă mai ușoară. Contestația la măsura arestului preventiv depusă va fi dezbătută astăzi, 27 septembrie, de  Magistraţii Curţii de Apel Iaşi.

Buzatu a fost suspendat din funcție 

Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a semnat, marţi, ordinul de suspendare din funcţie a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ), Dumitru Buzatu, arestat preventiv pentru luare de mită, conform realitatea.net.

Primul magistrat care a primit dosarul lui Buzatu la CA Iași s-a abținut

Primul magistrat care a primit dosarul lui Buzatu este chiar soțul procuroarei DNA Iași, Cristina Chiriac, care instrumentează cazul baronului. Astfel, magistratul a depus o cerere de abținere, conform legii, care a fost acceptată.

 

Citeste si ...