google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

România face încă un pas spre includerea României în programul Visa Waiver – Nicolae Ciucă, întâlnire importantă

”În cadrul întrevederii, între principalele subiecte discutate s-a aflat cooperarea bilaterală dintre România şi Statele Unite pe dimensiunile politică, economică şi militară. În ceea ce priveşte cooperarea sectorială, un loc central în cadrul discuţiilor l-a ocupat colaborarea dintre cele două părţi în domeniile energetic, IT&C şi agricultură, şeful Executivului exprimând interesul pentru atragerea unui număr cât mai mare de companii americane în vederea dezvoltării de proiecte în România”, anunţă marţi dimineaţă Executivul.

Cel de-al doilea subiect major abordat în cadrul întrevederii a fost situaţia de securitate regională, în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina.

”Premierul român a prezentat sprijinul multidimensional (umanitar, economic, inclusiv pentru exportul de cereale) acordat de România Ucrainei, precum şi ajutorul oferit Republicii Moldova, implicarea consistentă a ţării noastre fiind apreciată la nivelul administraţiei SUA”, precizează Guvernul.

De asemenea, a fost analizată situaţia de securitate din regiunea  Marii Negre, în contextul realizării Strategiei americane de securitate la Marea Neagră.

În cadrul dialogului, partea americană a propus acordarea de sprijin tehnic pentru includerea României în programul Visa Waiver.

Citeste si ...