Lovitură grea pentru edilul Capitalei în mega controversatul caz ”PUZ Primăverii 1”. Nicușor Dan este obligat de Tribunalul București să emită certificat de urbanism, act solicitat de către dezvoltatorul imobiliar în cazul PUZ Primăverii 1.
Nicușor Dan „a înfrânt”…! Controversatul „PUZ Primăverii” i-a adus primarului Bucureștiului o înfrângere usturătoare, magistrații de la Tribunalul București obligându-l pe edil să emită certificatul de urbanism solicitat de un dezvoltator imobiliar.
În urma acționării în instanță, Tribunalul București admire cererea dezvoltatorului și respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul București.
„Obligă pârâtul Primarul General al Municipiului București să emită certificatul de urbanism solicitat prin cererea nr. 144925/04.10.2022. Obligă pârâtul Municipiul București să plătească reclamantei taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de lei, precum și suma de 5.000 lei, reprezentând onorariu de avocat redus.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 25.09.2023”, au decis magistrații Tribunalului București”, se arată în sentința dată luni, 25 septembrie 2023.
Nicușor Dan poate ataca decizia în 16 zile
Conform legislației în vigoare, decizia instanței poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.
Reamintim că primarul Nicușor Dan a susținut de la bun început, că PUZ Primăverii 1 ar fi ”ilegal”, drept urmare a refuzat să emită certificatul de urbanism solicitat de dezvoltatorul imobiliar.
De altfel, la sfârșitul anului trecut, Nicuşor Dan anunţa că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi prefectul pentru „nelegalitatea flagrantă a PUZ Primăverii 1”, care prevede construirea pe un teren indicat ca spaţiu verde în PUZ Zone Construite Protejate.
Într-o postare publicată la acea vreme pe pagina sa de Facebook, edilul Capitalei explica modul în care beneficiarul PUZ-ului primea un cadou de milioane de euro.
„Din hârtii s-a făcut un cadou beneficiarului PUZ-ului de cel puţin 3 milioane euro. Întrebare retorică. Ce credeţi că va face Inspectoratul de Stat în Construcţii?
Va constata nelegalitatea PUZ-ului şi va solicita prefectului să îl atace în instanţă? (din păcate, primarul nu are voie să atace hotărârile Consiliului). Sau mă va amenda cu 5.000 lei pentru că nu emit certificatul de urbanism pentru construire?”, scria Nicuşor Dan pe Facebook.
Plângerea penală fusese depusă la DNA împotriva lui Ştefan Călin Dumitraşcu, fost arhitect-şef al Capitalei, iar acuzaţiile sunt de abuz în serviciu. Acesta ar fi emis avizul şi raportul dee specialitate în baza cărora Consiliul General a aprobat PUZ pentru Primăverii nr. 1.
În ciuda tuturor eforturilor sale, Nicușor Dan a primit o lovitură grea în instanță. Rămâne de văzut dacă va ataca decizia onoratei instanțe și, dacă o va face, ce succes va avea.