
„Am reafirmat sprijinul României pentru efortul Ucrainei de contracarare a agresiunii ruse. Vreau să fie foarte clar: sprijinul pentru Ucraina înseamnă sprijin pentru securitatea României, a cetățenilor români și a NATO în ansamblu. România, ca stat membru al NATO și al UE cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina va rămâne alături de autoritățile de la Kiev și de cetățenii ucraineni oricât va fi necesar pentru ca ei să câștige acest război. România va continua să primească cu brațele deschise refugiații din Ucraina, așa cum a primit până acum peste 3,5 milioane de oameni, să ofere sprijin substanțial și să susțină economia ucraineană, așa cum am demonstrat prin efortul nostru de a asigura tranzitul a aproximativ 13 milioane de tone de cereale din Ucraina”, a declarat președintele, la finalul reuniunii extraordinare a Formatului București 9 (B9) de la Varșovia.
Președintele României participă la Summitul B9, de la Varșovia, alături de Joe Biden.
Preşedintele SUA s-a angajat miercuri, în prezenţa secretarului general al Alianţei, Jens Stoltenberg, să protejeze ţările de pe flancul estic al NATO, afirmând că acestea reprezintă „prima linie” de apărare împotriva Rusiei.
Biden a făcut aceste declaraţii la începutul unei întâlniri la palatul prezidenţial din Varşovia cu liderii a nouă ţări membre ale NATO din Europa Centrală şi de Est, aşa numitul grup Bucureşti 9 (B9), format din ţările care alcătuiesc flancul estic şi care au aderat la NATO după prăbuşirea Uniunii Sovietice.
„Ca parte a flancului estic al NATO, vă aflaţi în prima linie a apărării noastre colective. Ştiţi mai bine decât oricine ce este în joc în acest conflict, nu doar pentru Ucraina, ci şi pentru libertatea democraţiilor din întreaga Europă şi din întreaga lum”, a spus Joe Biden.
