Sediul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a fost călcat de un hoț care a reușit să spargă câteva birouri. În prezent, poliția face cercetări la fața locului, notează Realitatea PLUS.
Conform primelor cerecetări făcute de polițiști, au dispărut câteva telefoane mobile. Polițiștii spun că au prins făptașul, asupra căreia au fost găsite 3 telefoane mobile.
„La data de 06 noiembrie 2023, în jurul orei 07.30, Secția 10 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că în sediul ANCOM din stradă Delea Nouă nr. 2, s a pătruns, prin înlăturarea un grilaj ce nu era asigurat, iar din patru birouri de la etajul 2 al clădirii au fost sustrase mai multe bunuri.
Jandarmii au prins una dintre persoane, asupra acesteia fiind găsite 3 telefoane mobile.
Se face cercetarea la față locului în vederea clarificării tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei.
În sediul clădirii își desfășoară activitatea și o altă societate comercială, pază clădirii fiind asigurată atât de jandarmi, cât și de o firma privată (paznicul în serviciu a fost testat și i s-a constatat o concentrație de 0,68 mg/l în aerul expirat).”, se arată în comunicatul poliției, citat de Realitatea PLUS.