google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Război în Ucraina, ziua 349. Semnale că Moscova pregătește o nouă ofensivă – LIVE TEXT

UPDATE, ora 8:00 – Construcția structurilor de protecție pentru instalațiile cheie de la centrala nucleară Zaporojie din sud-estul Ucrainei este aproape finalizată, a transmis marți agenția de știri TASS, citând un consilier al șefului operatorului centralelor nucleare din Rusia. 

Centrala Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost ocupată de trupele rusești în luna martie a anului trecut, în primele zile ale invaziei. Aceasta rămâne aproape de linia frontului și a fost atacată în repetate rânduri, stârnind temeri privind un dezastru nuclear.

„Ridicarea construcțiilor și structurilor inginerești care sunt concepute pentru a oferi protecție suplimentară pentru instalațiile importante de infrastructură ale centralei nucleare, inclusiv cele legate de depozitarea materialelor radioactive, se află în faza de finalizare”, a declarat Renat Karchaa de la Rosenergoatom.

Kievul se așteaptă ca Moscova să lanseze atacuri în cinci direcții. Între timp are loc o regrupare a forțelor în estul Ucrainei, în ceea ce par semnale ale unei ofensive apropiate.

Moscova își regrupează forțele în estul Ucrainei și se pregătește de lansarea unei ofensive de-a lungul a cinci linii de atac, au anunțat sâmbătă forțele armate ucrainene.

În cadrul discursului său nocturn, vineri, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că situația din estul Ucrainei este „foarte dificilă”, în special în jurul Bahmut, unde luptătorii ucraineni se confruntă cu „presiuni severe din partea ocupanților”. Liderul ucrainean a precizat că face toate eforturile pentru a grăbi livrarea tancurilor principale de luptă promise de aliații europeni ai țării sale și care speră, Kievul, vor ajuta Ucraina să încline balanța și să lanseze propriile contraofensive.

Departe de liniile frontului, Rusia a început să acumuleze forțe în teritoriile ocupate, în special în localitățile cu acces la rute de aprovizionare către pozițiile rusești din prima linie. Potrivit lui Petro Andriușcenko, consilier al primarului exilat al Mariupol, Rusia a adus între 10.000 și 15.000 de soldați suplimentari în zonă. El a afirmat că soldații ruși trimiși în oraș și în localitățile vecine le-au dezvăluit localnicilor că următoatele atacuri vor viza orașele Vuhledar și Zaporojie, capitala regiunii cu același nume pe care Rusia pretinde că a anexat-o și că este astfel teritoriul său.

Ofensiva rusă, așteptată înainte de primăvară

Kievul se așteaptă la o ofensivă majoră din est și din sud înainte de 24 februarie, când se împlinește un an de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina. Cinci orașe ucrainene ar putea fi vizate, și totuși situația este diferită în prezent de cea din februarie anul trecut, când Rusia și-a lansat invazia din Belarus, relatează BBC.

Citeste si ...