google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Război în Ucraina, ziua 280. Zelenski: Situația pe front e dificilă. Rușii plănuiesc ceva în sud – LIVE TEXT

Un mare rezervor de depozitare a petrolului a luat foc, miercuri dimineață, aproape de granița cu Ucraina, în regiunea rusă Briansk, a declarat un guvernator local. 

Rezervorul era situat în Surazh din nordul regiunii Briansk, care se învecinează cu nord-estul Ucrainei.

“Echipele de pompieri și de salvare se află la fața locului”, a declarat guvernatorul Alexander Bogomaz pe canalul său de Telegram. Incendiul s-a extins pe o suprafață de 1.800 de metri pătrați, a precizat Bogomaz.

Nu au fost raportate victime, a adăugat el. El nu a menționat o potențială cauză a incendiului.

Reuters nu a reușit să verifice imediat informațiile. 

În cursul nopții de marți spre miercuri, guvernatorul regiunii ruse Kursk – la sud de Briansk și, de asemenea, la granița cu Ucraina – a declarat că forțele ucrainene au lovit o centrală electrică, provocând unele întreruperi de energie electrică.

Citeste si ...