
Potrivit MApN, o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat, miercuri, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Bruxelles (Belgia), a unui pacient diagnosticat cu arsuri, care va fi internat la Spitalul Militar ”Regina Astrid”.
Echipa medicală care a monitorizat pacientul pe timpul zborului a fost formată din specialişti din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi personal medical militar din Ministerul Apărării Naţionale.
”Aeronava, care a decolat în jurul orei 10.15, urmează să repatrieze la întoarcere trei persoane aflate în aceeaşi unitate medicală din Belgia pentru tratament de recuperare medicală şi a căror stare de sănătate s-a îmbunătăţit”, a precizat sursa citată.
