google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Orașele României, paralizate de greva profesorilor. La Buzău, 1500 de cadre didactice protestează în fața Prefecturii

Mitingul de protest, anunțat de Sindicatul din Învățământul Preuniversitar Buzău încă de zilele trecute, a adunat în fața prefecturii, conform estimărilor SÎP, peste 1500 de persoane.

Imagine

Profesorii spun că decizia de a protesta este consecința nemulțumirilor acumulate în sistemul de învățământ, în ultimii ani. Dascălii sunt nemulțumiți de rezultatul negocierilor de până acum cu reprezentanții Guvernului și spun că vor continua greva până le vor fi rezolvate cererile.

Imagine

Potrivit liderului SÎP Buzău, este cel mai amplu protest al cadrelor didactice din Buzău din ultimii ani, iar profesorii sunt hotărâți să nu cedeze, calificând rezultatul negocierilor ca inacceptabil.

La ora 10.30 prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, a ieșit în mijlocul protestatarilor, iar o delegație a acestora a intrat la discuții cu reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Imagine

Astăzi, în Dolj, mai mult de 80% dintre școli au înregistrat absența totală a elevilor. Cancelariile s-au umplut de profesori care au dedicat timpul corectării lucrărilor, completării fișelor sau simplului schimb de vorbă. Elevii și-au petrecut ziua acasă, sub supravegherea părinților, bunicilor sau chiar singuri.

Citeste si ...