
A fugit din țară ca să nu ispășească o pedeapsă de 4 ani și 8 luni de închisoare într-un dosar penal în care este acuzat de evaziune fiscală, dar o postare pe Facebook l-a dat de gol unde se află. De altfel, acesta obișnuia să posteze pe rețelele de socializare.
Autoritățile italiene au anunțat că Iulian Boț a fost identificat în zona Padova, unul din cele mai vechi orașe ale Italiei. Se pare că acesta ar deține un showroom auto în zona respectivă.
Bărbatul primise sentința în dosarul în care era acuzat de evaziune fiscală în urmă cu doar o săptămână.
Tot în acest dosar au mai fost condamnați un avocat la 3 ani de închisoare, dar și fostul șef al Serviciului de Investigarea a Criminalităţii Economice Timiș la 2 ani și 10 luni cu suspendare.
