google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Descoperire macabră, în Timișoara. Mama și fiu, găsiți morți în apartament

Băiatul posibil să fi murit în somn, iar femeia, căreia îi muriseră părinţii în luna octombrie, s-a spânzurat în bucătărie.

”Azi, în jurul orei 17:40, poliţiştii Secţiei 2 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-un imobil de pe Aleea Sănătăţii din Timişoara, au fost găsiţi decedaţi o femeie, în vârstă de 49 de ani şi fiul acesteia, în vârstă de 24 de ani”, anunţă, marţi seară, IPJ Timiş.

Sursa citată a precizat că echipajul medical sosit la fata locului nu a identificat urme de violenţă pe corpul victimelor, nici suspiciuni cu privire la cauzele decesului, persoanele fiind transportate la Institutul de Medicină Legală pentru a se stabili cu exactitate cauzele deceselor.

”În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a mai transmis sursa citată.

Surse judiciare au precizat că părinţii femeii muriseră în luna octombrie a anului trecut, iar ea posibil să fi intrat în depresie.

Băiatul avea probleme de sănătate şi se poate să fi murit în somn, iar femeia s-a spânzurat în bucătărie, aşa fiind descoperită de către echipajele de intervenţie.

O vecină a sunat la 112, după ce nu o mai văzuse pe femeie.

Citeste si ...