În sudul Capitalei urmează să fie construit un aeroport, în cadrul unui proiect ce va fi coordonat de Primăria Sectorului 4 și Consiliul Județean Giurgiu.
Cu ocazia Zilei Bucureștiului, primarul Sectorului 4, împreună cu președintele Consiliului Județean Giurgiu, a anunțat începerea procedurilor pentru construirea unui aeroport internațional în partea de sud a Capitalei. Acest aeroport va include facilități pentru transportul de persoane și un important sector de transport cargo, având în vedere că Aeroportul Otopeni se confruntă cu suprasolicitare în acest sens. Această inițiativă are ca scop transformarea Bucureștiului într-un oraș occidental, caracterizat prin spații aerisite, verzi și o conectivitate adecvată cu restul Europei.
În anul 2021, a fost semnat acordul pentru construirea aeroportului în sudul Bucureștiului, sub numele propus “Constantin Brâncuși”.
Aeroportul va fi inaugurat în 2024
Noul aeroport din sudul Bucureștiului este planificat să devină operațional în 2024, conform unei declarații făcute de dezvoltatorul privat, South Development Group (SDG). Această veste a venit după semnarea unui acord cu Trillium Fund pentru dezvoltarea proiectului. Acordul a fost încheiat între SDG și fondul Trillium, care include companii precum Surbana Jurong Capital din Singapore, Mitsubishi Corporation din Japonia și Changi Airport International.
Aeroportul va fi funcțional pentru zboruri și operațiuni cargo. La scurt timp după, acesta va fi deschis și pentru traficul de pasageri, urmând să includă spații de entertainment, centru medical și zonă rezidențială.
Acesta va fi dezvoltat pe o suprafață de 800 de hectare în trei faze. După finalizarea primei faze, capacitatea acestuia va fi de 10 – 12 milioane de pasageri anual, iar după finalizarea următoarei faze de construcție capacitatea se va dubla.
Pista principală va avea o lungime de 4000m, iar cea secundară cu posibilitatea de a fi extinsă, potrivit Adevărul.ro.
