google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Cum arată noua Lege privind sistemul public de pensii. Proiectul pe care s-au contrat reprezentanții Coaliției are 62 de pagini – DOCUMENT

Sinteza câtorva dintre cele mai importante prevederi din Legea pensiilor:

– pensiile a peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după noua formulă.

– de la 1 ianuarie 2024 punctul de pensie se majorează cu 13,8%, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

– dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică). 

– până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani urmează să se egalizeze treptat.

– în cazul femeilor, concediul pentru creşterea copilului este considerat perioadă contributivă, iar vârsta de pensionare se reduce cu 6 luni pentru fiecare copil (până la cel mult 3 ani şi 6 luni).

– se vor acorda puncte suplimentare pentru perioadele de cotizare mai mari de 25 de ani după următoarea formulă: +0,5 puncte/an pentru intervalul 26 – 30 de ani; +0,75 puncte/an pentru intervalul 31 – 35 de ani; +1 punct/an începând de la 36 de ani.

– sporurile nepermanente pentru care s-au plătit contribuţii se iau în calcul la stabilirea pensiei: acord global, al 13-lea salariu, plata cu ora, premii, prime etc.

“Pensiile se vor majora anual, la 1 ianuarie, cu rata medie a inflaţiei plus 50% din creşterea reală a salariului mediu brut. În baza unui contract voluntar de asigurare se pot cumpăra maximum 6 ani de vechime. Potrivit legii, vor exista următoarele tipuri de pensii: pentru limită de vârstă, de invaliditate, anticipată, de urmaş”, anunța, joi, Guvernul într-un comunicat. 

SURSE: FMI recomandă modificarea Legii pensiilor – Care este motivul

Potrivit unor surse, experții FMI recomandă autorităților de la noi din țară modificarea noii Legi a pensiilor pentru că impactul depășește ținta de deficit bugetar.

Fondul Monetar Internațional ar fi transmis către Ministerul de Finanțe un răspuns conform căruia „cheltuielile rezultate din aplicarea noii legi a pensiilor sunt estimate la 0,5% din PIB în anul 2024, iar din anul 2025 vor ajunge la 1% din PIB”.

Practic, specialiștii susțin că România nu se încadrează în ținta de deficit bugetar de 3% din PIB stabilit cu Comisia Europeană. Noua lege a pensiilor a fost aprobată de Guvern. 

Ciucă: Legea pensiilor are la bază 4 principii: contributivitatea, stabilitatea, solidaritatea și egalitatea

Într-o postare pe Facebook, Nicolae Ciucă a declarat, joi seara, că proiectul legii pensiilor are la bază patru principii agreate în Coaliţie, şi anume contributivitate, stabilitate, solidaritate şi egalitate.

“Partidul Național Liberal este cel care a susținut întotdeauna creșterea pensiilor în condiții sustenabile. Legea, care a fost astăzi aprobată în ședința de guvern, are la bază patru principii pe care le-am agreat în coaliție: contributivitate, stabilitate, solidaritate și egalitate.

Întotdeauna, noi, liberalii, am fost susținătorii majorărilor oneste, cu adevărat sustenabile și am demonstrat acest lucru și în ultimii ani. Din 2020 și până astăzi, PNL a majorat pensiile cu aproximativ 40% și de fiecare dată am făcut-o pe baza unor calcule solide și bine fundamentate”, a transmis Ciucă, joi seara, într-o postare pe Facebook.

Citeste si ...