google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Culmea ironiei: a militat pentru sabotarea companiilor austriece, deși a avut contract cu una dintre ele! – Cum explică Victor Ponta situația

Potrivit informațiilor din spațiul public, firma pe care o deține Victor Ponta a încheiat un contract prin care oferă consultanță unei firme care exploatează lemnul din țara noastră.

Compania este austriacă, iar în urma consultanței oferite Ponta primește anual 100 de mii de lei, echivalentul a 20 de mii de euro.

Totul vine în condițiile în care, imediat după votul negativ dat de Austria privind aderarea României la spațiul Schengen, Victor Ponta a distribuit în mediul online postări prin care spunea că este de acord cu sancționarea companiilor austriece.

Mai mult, potrivit Agenției Naționale de Integritate, Ponta nu și-a actualizat declarația de avere din anul 2020.

Din luna august a acestui an, Victor Ponta este consilierul onorific al premierului pe domeniul relațiilor economice internaționale. 

Într-un drept la replică trimis Realitatea PLUS, fostul premier a afirmat că respectivul contract de consultanță pe care firma sa îl încheiase cu o companie austriacă ce exploatează lemnul în țara noastră a expirat în urmă cu trei luni, respectiv în luna august, a anuțat Laurențiu Botin, moderatorul emisiunii 100%. 

Imagine

Potrivit jurnalistului, Ponta nu a dorit să intre în direct în emisiunea menționată pentru a dezbate acest subiect. 

Citeste si ...