google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Continuă greva. Sindicatele nu au ajuns la înțelegere cu Guvernul. Întâlniri în aceasta după-amiază, spun asociațiile de părinți

Miruna Croitoru, reprezentanta Consiliului Național al Elevilor spune că greva îi dezavantajează pe toți, iar dacă revendicările nu vor fi rezolvate, atunci cere măcar suspendarea acesteia pe perioada examenelor de admitere și Bacalaureat.  

„Este o situație care ne dezavantajează pe toți. Din păcate, profesorii nu ne răspundeau la problemele legate de grevă. Ne-am dori ca această situație să se încheie săptămâna asta, astfel că, de săptămâna viitoare să fie la muncă. Consiliul Național al Elevilor a susținut revendicările. Dacă sunt salarii bune, avem și profesori buni. Ar fi soluție de compromis, pentru că este nevoie de susținerea examenelor naționale, dar trebuie să vedem dacă cerințele profesorilor sunt rezolvate”, a declarat reprezentanta elevilor.

Iulian Cristache, președintele Asociației de Părinți susține că a reușit să-i convingă pe greviști și pe cei din Guvern să poarte o nouă rundă de negocieri.

„Este o situație conflictuală ce se poate rezolva pe cale de dialog. Dacă întârziem mai mult de o săptămână este periculos, avem un clandar ce trebuie să ducă la susținerea celor două examene naționale. Nu are voie nimeni să se joace cu viata acestor copii. Faptul că am fost invitați aici, la nici 24 de ore, arată că Guvernul vrea deschidere și dialog cu sindicate. Înțeleg punctul de vedere al sindicatelor. Nu mai am încredere în calendarul avansat de Ministerul Educației. Noi ne-am dorit să se întâlnească, și este un mare plus. Probabil că trebuie să convină un nou calendar, dar care nu se respectă. Noi am transmis nemulțumirea părinților, aceea că se amână examenele, iar pe fondul acestor discuții, ne doream să se întâlnească încă o dată cu sindicatele. Duminică nu au plecat cu un calendar de întâlniri. Asta ne-a dus cu gândul că greva continuă toată săptămâna. Dacă nu se încheie până la sfârșitul săptămânii, se decalează examenele. Acceptăm varianta de compromis, în sensul în care continuă greva, dar se susțin examenele naționale. Dacă este o greva de 2-3 săptămâni e nevoie de o recuperare a acestor zile la începutul anului viitor”, a declarat Iulian Cristache.

Citeste si ...