google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Ceartă între 2 companii germane care construiesc tancuri Leopard 2 trimise Ucrainei

Rheinmetall AG, care a fost pusă în centrul atenției anul trecut pe măsură ce Germania și-a sporit cheltuielile de apărare, este acționată în instanță de către Krauss-Maffei Wegmann, o audiere urmând să aibă loc la un tribunal, relatează The Guardian..

Cedând la presiunea aliaților, guvernul german a acceptat anul acesta să trimită tancuri Leopard în Ucraina, unul dintre cele mai importante produse cerute de Kiev, care se pregătește să organizeze o contraofensivă împotriva forțelor rusești.

Rheinmetall, cu sediul la Düsseldorf, produce tunul Leopard 2, în timp ce KMW, cu sediul la Munchen, îi fabrică șasiul.

Însă KMW a obiectat față de declarațiile făcute de directorul general al Rheinmetall, Armin Papperger, într-un interviu acordat în martie ziarului Neue Zuercher Zeitung, în care a fost citat spunând că Rheinmetall deținea drepturile asupra modelului Leopard 2A4.

Într-un comunicat de marți, un tribunal districtual din Munchen a declarat că KMW a solicitat protecție juridică pentru a împiedica Rheinmetall să facă declarații pe care le consideră „afirmații neadevărate și înșelătoare care îi încalcă drepturile”.

KMW și Rheinmetall au refuzat să comenteze.

Citeste si ...