google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

A colaborat, sau nu, primarul Nicușor Dan cu SECURITATEA? Răspunsul CNSAS

Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) anunţă miercuri, după verificarea din oficiu a lui Nicuşor Dan, în calitate de competitor în alegerile locale din 10 iunie şi după ce, la începutul lunii iunie, în spaţiul public a fost distirbuit un document atribuit fostei Securităţi din care rezulta că acesta ar fi oferit note despre colegii din lotul olimpic de matematică – că „nu au rezultat documente care să ateste calitatea de colaborator sau de lucrător al fostei Securităţi”.

„Dat fiind interesul public vă aducem la cunoştinţă că CNSAS a finalizat procedura de verificare a domnului Nicuşor Dan. În urma investigaţiilor în arhiva proprie şi a corespondenţei derulate cu partenerii instituţionali, nu au rezultat documente care să ateste calitatea de colaborator sau de lucrător al fostei Securităţi în ceea ce îl priveşte pe domnul Nicuşor Dan”, precizează CNSAS, potrivit news.ro.

Instituţia prezintă şi adeverinţa vizându-l pe Nicuşor Dan, care poate fi contestată la Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti.

Document despre o pretinsă colaborare

La începutul lunii iunie, cu câteva zile înainte de alegerile locale, în spaţiul public a fost distribuit un raport atribuit fostei Securităţi, din care rezulta că că Nicuşor Dan a colaborat cu Securitatea când avea 17 ani şi a dat note despre colegii săi din lotul olimpic de matematică.

Raportul, care avea trei pagini, datra din 1988, înainte de Olimpiada de Matematică din Australia, şi spunea că, în cazul lui Nicuşor Dan „au început demersurile de recrutare înainte de deplasarea în Rep. Cuba”. Olimpiada din Cuba a fost în 1987, iar Nicuşor Dan avea atunci 17 ani. Din patru specialişti cărora redacţia le-a dat documentul trei l-au numit „fake” sau cu „suspiciuni”, informa Hotnews, care preciza că documentul a ajuns în presă pe filieră PSD.

Istoricul Mihai Demetriade, cercetător CNSAS, susţinea că raportul nu este autentic, ci ”un fake, nici măcar bine făcut”, un alt cercetător contactat de HotNews.ro, istoricul Dumitru Lăcătuşu de la Centrul de Consultanţă Istorică, spunea că, la prima vedere, după stil şi formă documentul ar putea fi autentic, dar este greu de apreciat până când nu este văzut originalul şi dosarul din care a fost extras, iarf alţi doi experţi au spus că „există indicii că documentul nu este real” şi că este fals, pentru că lipseşte watermark-ul instituţiei şi ştampila de la Direcţia Arhivă, care ar trebui să conţină inclusiv data la care a fost eliberat. Un alt detaliu ar fi acela că se invocă UM0195, unitatea de contrainformaţii a Centrului de Informaţii Externe (UM 0544).

Documentul furnizat presei de către un om din echipa PSD apare ca fiind întocmit de „Serviciul I – Securitatea Municipiului Bucureşti – Ministerul de Interne” şi se numeşte „RAPORT Privind încadrarea informativă a cetăţenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaţionale de Matematică”, preciza Hotnews.

La acel moment, Nicuşor Dan a precizat că, în relaţia cu autorităţile statului de atunci a avut doar interacţiunile obligatorii pentru toţi românii care călătoreau în străinătate, că nu a avut vreun angajament de colaborare cu Securitatea şi că documentul prezintă mai multe neconformităţi faptice.

Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii anunţa că documentul intitulat nu a fost eliberat de instituţie şi că a dispus verificarea cu celeritate a tuturor informaţiilor conţinute de acesta.

Citeste si ...