Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Ioan Curecheriu, director executiv al Direcţiei Judeţene Comunitare de Evidenţa Persoanelor Braşov (la data faptelor şi în prezent), pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru […]
„La data de 3 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Beclean au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unei tinere din Beclean, bănuită de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. La aceeaşi dată, poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie, profesor în cadrul unei unităţi de învăţământ din Beclean, cu privire […]
Ce au anunțat autoritățile în acest caz Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor, apelul de urgență a fost recepționat în jurul orei 14:15, iar la fața locului au fost trimise patru echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului 2 Oradea. Aceștia au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Focul a […]
Declaraţia vine în condiţiile în care mai mulţi miniştri europeni au cerut stabilirea unui termen limită pentru ca Moscova să răspundă propunerii americane de încetare a focului. Rutte a refuzat însă să spună dacă este în favoarea acestei propuneri. Pe de altă parte, Mark Rutte a spus că noile tarife vamale americane radicale anunţate de […]
Femeia a fost mireasă de ocazie în 20 de căsătorii fictive pe parcursul a șapte ani, ajutând astfel „partenerii” să facă față presiunilor sociale generate de către familiile lor, scrie South China Morning Post. Potrivit tinerei Chao May, totul a început în 2018, când un prieten i-a cerut să pretindă că este iubita lui pentru […]
Ce spun autoritățile Documentul incriminat, aprobat în 2022, reglementa așa-numitul „control al comportamentului” beneficiarilor. Paul Marcu, directorul DGASPC Ialomița, susține că nu era conștient de implicațiile acestuia la momentul semnării. „Am aprobat documentul pe baza prezentării făcute de specialiști. Nu am știut toate detaliile. Dacă aș fi știut, nu l-aș fi aprobat”, a declarat el […]
„Quiz matematică. Care este următorul număr din secvența: 1,4,9,16? Știi varianta corectă?”, scrie SIE Resurse Umane, pe FB. Concret, cei care știu răspunsul corect, sunt așteptați la standul de la PoliFest, cel mai mare târg educațional din domeniul ingineriei, din București. „Provocările care ne pun mintea la contribuție sunt preferatele noastre! Identifică tiparul din această secvență […]
Potrivit autorităților, incendiul a fost anunţat printr-un apel de urgenţă la 112, iar la faţa locului au intervenit prompt pompierii, care au mobilizat trei autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD. Victima a fost salvată de vecini Bărbatul se afla în locuinţă în momentul izbucnirii focului, suferind arsuri pe aproximativ 55% din suprafaţa corpului. La […]
Vedeta de televiziune Gabriela Cristea și actrița Laura Cosoi continuă și în acest an să primească sute de comenzi pentru cozonacii lor delicioși, un desert tradițional nelipsit de pe masa de Paște. Gabriela Cristea se află în plină activitate în bucătărie. Totuși, mulți consideră că prețurile sunt cam ridicate pentru români „Folosim numai ingrediente premium […]
Bruxelles a votat introducerea genului X pe buletine Genul X este destinat persoanelor care nu se identifică nici ca bărbat, nici ca femeie sau care refuză să-și declare genul din motive personale, politice sau culturale, conform susținătorii acestei decizii. Astfel, în scurt timp, genul „X” se va regăsi inclusiv pe buletinele românești.
