Pe lângă participarea la slujbele speciale care precedează Sărbătoarea Învierii Domnului, credincioșii trebuie să rostească o rugăciune extrem e puternică pentru curățirea sufletului. Astfel vor întâmpina cum se cuvine Paștele. „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu […]
Pacienții care au primit un tratament combinat – statine și ezetimib – imediat după infarct, au prezentat un risc mult mai scăzut de a suferi un nou eveniment cardiovascular sau de a muri, comparativ cu cei care au primit ezetimib mai târziu sau deloc, se arată în cercetarea publicată în Journal of the American College […]
Pentru a facilita accesul credincioșilor la biserici în noaptea de Înviere, Metrorex va opera un program special de circulație, adaptat fluxului crescut de pasageri. Astfel, în noaptea de 19/20 aprilie, trenurile de metrou vor circula după cum urmează: Între orele 23:00 și 01:00 – la un interval de aproximativ 10 minute Între orele 01:00 și […]
De cele mai multe ori, unele pete își pot da mari bătăi de cap și asta pentru că fie persistă, fie se întind mai rău decât înainte. În astfel de cazuri, trebuie să ai grijă să igienizezi, în primul rând, perdelele care acoperă geamurile. Poate nu-ți dai seama la început, dar perdelele acumulează foarte mult […]
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), oficialii țărilor UE au avut discuții privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, evoluțiile din Orientul Mijlociu și Siria, relațiile UE – Africa, precum și Balcanii de Vest. La punctul afaceri curente au fost discutate relațiile Armenia – Azerbaidjan. Cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, […]
Noi am descoperit o rețetă simplă și delicioasă de sarmale cu carne de porc și afumătură pe care trebuie neapărat să o încerci, deoarece te va duce instant cu gândul la sărbătorile din copilărie. Tot ce trebuie să faci este să respecți indicațiile de mai jos și la final vei obține niște sarmale cu care […]
Institutul american de geofizică (USGS) a precizat că epicentrul seismului a fost localizat lângă Julian, un orășel aflat la puțin peste o oră de mers cu mașina de San Diego, notează Agerpres. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 13,4 de kilometri (8,33 mile), a mai indicat USGS. Până în prezent, opt replici au […]
Mulți români își doresc mașini de top la preț redus, cu puțini kilometri și fiabilitate mare. Ceea ce, evident, este imposibil. Pentru că cine vinde o mașină bună și bine întreținută, nu va accepta un preț redus. Dar, dacă are multe probleme și este costisitoare, o va da pe oricât, numai să scape de ea. Iată care […]
Cercetarea sugerează că lipsa unei cantități suficiente de vitamina K poate afecta negativ funcția cognitivă pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, potrivit SciTechDaily. În experimentele efectuate pe șoareci, o dietă deficitară în vitamina K a dus la inflamații, tulburări de memorie și o scădere a nașterii de noi celule cerebrale în hipocampus, o regiune esențială pentru învățare. Studiul, efectuat […]
Lavanda este o plantă destul de rezistentă și spre deosebire de alte flori aceasta poate fi plantată și în soluri care nu sunt foarte bogate. Aceasta nu trebuie hrănită în mod excesiv, deoarece florile sale nu vor mai fi la fel de spectaculoase și nu vor crește prea mult. De asemenea, planta ar putea avea […]
