Țara noastră ar urma să devină în următoarea perioadă un stat strategic din punct de vedere al securității și al înzestrării armatei. La întâlnirea care are loc la Paris, șeful statului major Gheorghiță Vlad și generalul Ion Cornel Pleșa au discutat în primul rând despre capacitățile de apărare. Acestea trebuie accelerate, în special pe segmentul […]
Ceremonia religioasă a avut loc într-un cadru intim, iar cei doi au sărbătorit nunta de aur lângă cele două fiice, Elena și Ioana și alături de nepoți. Fostul președinte al României a postat câteva fotografii pe pagina sa de Facebook, însoțite de mesajul „50 de ani împreună. Martor ne-a fost familia”. Maria și Traian Băsescu […]
„Guvernul României a aprobat, prin Ordonanță de Urgență, măsurile propuse de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) pentru continuarea proiectelor de infrastructură finanțate inițial prin Planul Național de Redresare și Reziliență și aflate în risc de neîncadrare în jaloanele și termenele stabilite cu Comisia Europeană. Prin noile reglementări ale actului normativ promovat în Guvern de […]
Langoșii reprezintă unul dintre cele mai apreciate preparate tradiționale românești. Sunt perfecte pentru persoanele care vor ceva rapid, sățios și cu aromă autentică. Langoși de post – alegerea ideală pentru mulți români care țin post Postul Crăciunului a început pe 15 noiembrie și se va termina pe 24 decembrie. În toată această perioadă, credincioșii care aleg să […]
Ministrul Educaţiei a anunţat, sâmbătă, că în şedinţa de vineri a Guvernului a fost adoptat memorandumul pentru scoaterea la concurs a 303 posturi vacante în cadrul creşelor construite recent prin PNRR, respectiv prin Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social. ”Educaţia timpurie este o componentă esenţială a educaţiei, locul în care se formează […]
Ea a subliniat că Moscova, în calitate de agresor în conflictul din Ucraina, nu poate fi recompensată cu teritorii în cadrul negocierilor pentru un armistițiu, deoarece acest lucru ar trimite un semnal greșit comunității internaționale. Kallas a insistat că nu există „două părți egale” în război, ci doar Rusia ca invadator și Ucraina ca victimă. […]
Fostul premier a postat pe blogul său un mesaj potrivit căruia în trecut, în tradiția militară se practica otrăvirea fântânilor pentru apărarea de invaziile străine. Și consideră că poate și acum s-a dorit același lucru având în vedere războiul de la graniță. Potrivit acestuia, dacă ipoteza se va dovedi a fi corectă, atunci ar trebui […]
Conflictul violent a izbucnit zilele trecute în autogara din municipiul Sebeş, protagonişti fiind doi elevi ai Liceului Tehnologic din oraş, sciru jurnaliștii de la Ziarul Unirea. Conform sursei citate, cei doi s-ar fi luat la bătaie pentru o fată. Conflictul verbal s-ar fi transformat, însă, rapid într-o bătaie în toată regula. Martorii susţin că situaţia a […]
La alegerile locale de duminică, 7 decembrie, pentru Primăria București, unde votul este permis doar celor cu domiciliul în Capitală, posesorii noului buletin electronic nu trebuie să prezinte adeverința de atestare a domiciliului, conform unui răspuns oficial al Autorității Electorale Permanente (AEP). Reprezentanții AEP au precizat că „accesul cetățenilor români cu drept de vot posesori […]
“Din verificările efectuate până în acest moment a rezultat faptul că un tânăr de 20 de ani, din comuna Tudora, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe o stradă din aceeași localitate, ar fi surprins și accidentat un alt tânăr, de 30 de ani, care se deplasa cu o bicicletă, pe aceeași direcție de […]
