Lunea viitoare sunt așteptați magistrații nemulțumiți la Palatul Cotroceni, pentru a sta de vorbă cu președintele Nicușor Dan, la invitația acestuia. O invitație care vine destul de târziu, abia săptămâna viitoare, însă a explicat Nicușor Dan că motivul este acela că pe parcursul acestei săptămâni are întâlniri și vizite care au fost stabilite anterior și […]
Potrivit agendei anunţate de Administraţia Prezidenţială, luni, la ora 15:00, este programată o întrevedere a președintelui României cu reprezentanţi ai companiilor din domeniul industriei de Apărare şi Aerospaţiale din Finlanda, la sediul Asociaţiei Industriei de Apărare şi Aerospaţiale. De asemenea, Nicușor Dan va avea o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Finlanda, Petteri Orpo, iar mai apoi […]
„Nu suntem în aceste funcții pentru a fi plăcuți de un partid sau altul. Suntem aici ca să livrăm rezultate. Vedem că lumea e revoltată zilele acestea din cauza Justiției. Răspunsul nu este să întorci capul și să spui că ai o majoritate în Parlament și nu schimbi nimic. Răspunsul este să livrezi reforme”, spune […]
Călin Georgescu se va prezenta în fața magistraților de la Curtea de Apel București în cel mai important proces al său de până acum. Este vorba despre un termen extrem de important în dosarul pentru tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale, dosar în care în ultima vreme s-au făcut presiuni. De altfel, lui Călin Georgescu […]
Intrarea lui Marte în Capricorn îți îndreaptă atenția asupra obiectivelor profesionale și a poziției tale pe termen lung. Noul tranzit astral nu mai cere reacții rapide, ci strategii bine gândite. Taur Ziua aduce o motivație solidă de a investi timp și resurse într-o direcție care îți oferă siguranță. Abordezi lucrurile cu răbdare și realism, iar […]
Pentru ca această moțiune să fie adoptată și, deci, să ducă la schimbarea Guvernului, ar fi nevoie de voturi inclusiv din rândul Coaliției și sunt deja semnale, spun cei care au depus această moțiune, că o parte dintre parlamentarii coaliției ar putea să voteze alături de Opoziție. Spuneau aceștia că, spre exemplu, au discutat cu parlamentari […]
Horia Bădău a cerut, în baza legii 544/2001 privind accesul la informații de interes public, date administrative clare: „In temeiul legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, vă solicit următoarele date administrative: Dacă Universitatea din București a emis o diplomă de licență pe numele Nicușor Dan, anul emiterii, numărul registrului de diplome […]
Identitatea fostului membru rezist a fost protejată în filmele prezentate de luju.ro, însă declarațiile sale scot la iveală implicarea unor lideri #Rezist în organizarea evenimentelor violente din 10 august 2018, desfășurate în Piața Victoriei. În centrul acestor relatări apare agitatoarea Angi Șerban, prezentată drept actrița principală a acțiunilor. Fostul membru #Rezist vorbește despre plicuri cu […]
Decizia a fost luată pe fondul exploziei numărului de pachete de mică valoare care intră zilnic în Uniunea Europeană. Datele oficiale arată că între 2022 și 2024 volumul acestor livrări s-a triplat, ajungând la aproximativ 4,6 miliarde de colete pe an. Autoritățile europene au recunoscut că un asemenea flux face dificil controlul vamal și verificarea […]
În cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel” Anca Alexandrescu a prezentat, citând din luju.ro, o serie de stenograme privind o operațiune de linșare mediatică a judecătoarei Lia Savonea, un caz în care au existat bănuieli rezonabile de șantaj la adresa acesteia. În aces caz apar șefa unui ONG finanțat de George Soros, un procuror DNA și […]
