2 euro pentru a vizita Fântâna Trevi Turiștii vor trebui să achite 2 euro pentru intrare, în timp ce locuitorii capitalei italiene vor beneficia în continuare de acces gratuit. Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de conservare a patrimoniului cultural, într-un context în care fântâna a fost vizitată de peste 5 milioane de persoane […]
Aeronava, cunoscută și sub numele de Model 351, a fost botezată ROC după pasărea mitologică uriașă capabilă să ridice elefanți în gheare. Inițial, proiectul a fost conceput pentru lansarea de rachete în spațiu (air-launch-to-orbit – ALTO). După moartea lui Paul Allen, cofondator al Microsoft și al companiei Scaled Composites, constructorul avionului, misiunea a fost reorientată […]
Cum procedau cei doi? Principalul inculpat, Cedric Lodge, în vârstă de 58 de ani, a fost arestat în luna mai 2023, alături de soția sa, Denise Lodge, în vârstă de 65 de ani. Aceasta a primit o pedeapsă de un an și șase luni de detenție, fiind acuzată că a sprijinit activ vânzarea ilegală a […]
Metoda cunoscută sub numele de „Schema K” presupune o organizare diferită atunci când mergi la cumpărături în grup. O persoană se așază la coadă imediat ce intră în magazin, în timp ce ceilalți se ocupă de adunarea produselor de pe listă. Pe măsură ce rândul avansează, articolele sunt aduse la cărucior, astfel încât, la momentul […]
,,Al doilea meci spectaculos pe care l-am comentat, după România – Ucraina, scor 3-0, este Liverpool – Dortmund, revenirea aceea fantastică. La pauză nimeni nu mai credea că Liverpool se poate întoarce și au fost două goluri în ultimele minute. Am văzut atunci jurnaliști englezi care plângeau, adică oameni lângă mine, la masa presei, care […]
“Ei au crezut că vor distruge și destructura Rusia în puțin timp. Iar purcelușii europeni s-au alăturat imediat acțiunii administrației americane anterioare (a președintelui Joe Biden n.red), cu speranța de a profita de pe urma colapsului țării noastre, de a recupera ceea ce au pierdut în perioade istorice anterioare și de a-și lua revanșa”, a […]
Accidentul s-a produs în contextul pregătirilor pentru sărbători, perioadă în care tot mai multe persoane se implică în decorarea locuințelor și a clădirilor, fără a conștientiza întotdeauna riscurile asociate lucrului cu electricitatea. Victima a murit electrocutată Potrivit primelor informații, bărbatul lucra la instalarea decorațiunilor de Crăciun pe clădirea firmei la care era angajat, imobil ce […]
Sprijinul financiar, validat de Comisia Europeană prin Programul Educație și Ocupare, vizează aproximativ 40.000 de beneficiari și urmează să fie utilizat în anul 2026. Burse pentru studenți în 2026 Potrivit reprezentanților ministerului, primele plăți ar urma să fie efectuate cel târziu în luna februarie 2026, pentru drepturile aferente lunii ianuarie. Oficialii estimează că, datorită acestui […]
Numeroși proprietari au obiceiul de a menține cuptorul electric conectat chiar și atunci când nu îl folosesc, fără să realizeze impactul asupra rețelei electrice. În combinație cu alte aparate de încălzire, precum aerotermele sau caloriferele electrice, se poate ajunge la o suprasarcină periculoasă. Situația este și mai gravă în casele cu instalații vechi sau neîntreținute, […]
Cum s-a produs evenimentul rutier nefericit? Accidentul s-a produs pe Avenida Normando Tedesco, în zona Barra Sul, unde autoturismul Porsche Macan în care se afla Cristina, pe locul pasagerului, a lovit violent un stâlp. Forța coliziunii a fost atât de mare încât o parte din cartier a rămas temporar fără energie electrică. Echipajele de intervenție […]
