Potrivit Gărzii Civile, conflictul s-a produs luni seară, în jurul orei 18.00, într-o zonă rurală aflată la marginea localității Elche. În urma încăierării, două persoane au decedat la fața locului, iar o a treia a fost rănită grav și transportată de urgență la spital. Cine sunt agresorii? Marți după-amiază, în jurul orei 14.00, forțele de […]
Victima era conştientă, dar în stare gravă, după ce a pierdut mult sânge din cauza mai multor plăgi. Echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui au intervenit cu două ambulanţe, coordonate de medicul de gardă. Tânărul prezenta trei plăgi înjunghiate la nivelul hemitoracelui stâng posterior, cu sângerare abundentă, şi a fost stabilizat hemodinamic şi respirator […]
Temperaturile continuă să scadă, iar minimele vor ajunge și până la -12 grade Celsius. Temperaturi scăzute în România Administrația Națională de Meteorologie a emis informare meteorologică și atenționare COD GALBEN, valabile în intervalul 23 decembrie – 26 decembrie, care vizează intensificări ale vântului, ninsori viscolite, strat de zăpadă, polei și o răcire accentuată a vremii, […]
Funcția recomandată pentru coacerea cozonacului Pentru acest tip de aluat, specialiștii recomandă utilizarea funcției clasice de coacere, cu încălzire simultană sus-jos, fără activarea ventilatorului. Această opțiune asigură o distribuție constantă a căldurii și permite aluatului să se dezvolte lent, fără a se usca la suprafață. Folosirea ventilației poate accelera rumenirea exteriorului, ceea ce duce adesea […]
Decizia vine după acuzații de fraude lansate de opoziție imediat după scrutinul din noiembrie, marcat de o participare slabă de 35,5%, în care Sinisa Karan (sprijinit de Dodik și SNSD) a obținut 50,39% (aproximativ 222.000 voturi), față de 48,22% pentru Branko Blanusa (opoziție). Diferența minusculă de sub 10.000 de voturi face ca anularea să poată […]
Alarma a fost dată miercuri seară, când focul a cuprins etajul superior şi acoperişul unei locuinţe de tip duplex. Din cauza distanţei reduse dintre imobile, incendiul s-a propagat şi la acoperişul celei de-a doua case. La faţa locului au intervenit echipaje de pompieri de la Staţia Sângeorz-Băi, Secţia Năsăud, alături de Serviciile Voluntare pentru Situaţii […]
Localnicii, luați prin surprindere, au ieșit pe străzi și în dune pentru a se bucura de fenomen, unii chiar experimentând plăcerea datului cu sania pe nisipul acoperit de zăpadă. Un tablou ireal în deșert Fenomenul a fost descris de presa locală drept „istoric”: de la lanțul muntos Tuwaiq până în apropiere de Riad, un strat […]
Călin Georgescu: Bună seara de Crăciun! Cristela Georgescu: Dragii noștri, bună seara! Iată că și operatorul a trecut în fața camerei. De data asta vă dăm un mesaj din familie pentru că, iată, Crăciunul este sărbătoarea familiei. Călin Georgescu: Sigur, fiecare familie mică, inclusiv noi, întregim familia mai mare care este țara. Iar astăzi, conform […]
De la ce a pornit focul? Explozia inițială a avut loc marți, la ora locală 14:19 (21:19, ora României), provocând surpări parțiale și blocarea mai multor persoane la parterul clădirii. Pompierii sosiți la fața locului au evacuat rapid rezidenții, însă câteva minute mai târziu s-a produs o a doua explozie, care a declanșat un incendiu […]
Cum s-a produs evenimentul? Potrivit poliției statului Delaware, alerta privind un atacator activ a fost transmisă puțin după ora locală 14:00 (21:00, ora României). Forțele de ordine au intervenit rapid, iar câteva minute mai târziu au anunțat că atacatorul a fost arestat și că nu mai există alte persoane înarmat în clădire. 🚨 BREAKINGHEROIC law […]
