Podcasturile REALITATEA – Ceva-n PLUS Adriana Bahmuțeanu face dezvăluiri în premieră la Realitatea PLUS: ”Un copil înstrăinat de părinte se uită la părinte ca la propriul lui dușman, se uită la el ca la o persoană care vrea să-i facă rău. Am simțit această răceală, dar e firesc și, repet, ei n-au nicio vină.” Episodul […]
Jurnalista Vanessa Silva, care locuiește în Caracas, a povestit pentru BBC că a văzut exploziile chiar de la fereastra apartamentului ei. Sunetul a fost atât de puternic încât casa a vibrat, iar ea a crezut pentru o clipă că unda de șoc va sparge geamurile. „Inima îmi bătea cu putere și îmi tremurau picioarele” Primele […]
Pensiile vor ajunge în această lună cu cel puțin o săptămână întârziere și asta pentru că avem parte de multe zile libere legale. În teorie, luni, poștașii ar trebui să meargă pe teren pentru a distribui veniturile, însă după urmează încă două zile libere, pentru că avem parte de alte două sărbători, ceea ce înseamnă […]
Elvețienii au cerut sprijinul altor state pentru a afla identitatea celor 10 persoane și există temeri că printre acestea se numără și cetățeanul român dat dispărut. Prin Mecanismul European de Protecție Civilă, din țara noastră a plecat un avion Spartan al Ministerului Apărării, pregătit să transporte tineri cu arsuri grave. Multe dintre prevederile acestui Mecanism […]
Meteorologii au emis, sâmbătă, o nouă informare, valabilă până luni, la ora 20.00. ”Temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării şi se vor acumula cantităţi de apă în general de 10…30 l/mp. La munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă consistent (20…50 cm). În zonele deluroase, precum […]
La început de an, mulți oameni au mers prin piețe și magazine pentru a vedea cu ochii lor cum au crescut prețurile și dacă mai pot ține pasul cu cheltuielile. Tot mai mulți români spun că nu doar scumpirile îi apasă, ci și creșterea taxelor și impozitelor. Un nou val de scumpiri în România. Oamenii […]
„Este valabil un mesaj de avertizare meteorologică cod portocaliu și cod galben. Codul portocaliu vizează Carpații Occidentali, Carpații Meridionali, nordul și centrul Carpaților Orientali, unde vor fi intensificări puternice cu viteze de 70-85 km/h, iar la peste 1700 de metri altitudine, rafalele vor fi de 90, 100, 120 km/h. Prin urmare, va fi viscol puternic […]
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Mureș, bărbatul ar fi încercat să își facă căldură aprinzând textile în interiorul boxei, însă focul a generat un incendiu care a umplut spațiul cu fum dens și gaze toxice. Bărbatul ar fi fost surprins de fum, și-a pierdut cunoștința și nu a mai putut ieși. Cum s-a produs tragedia […]
S-a ajuns în această situație dureroasă după ce firma de pompe funebre, Skyline Memorial Gardens, a vândut aceeași parcelă la două familii. Mai mulți membri ai familiei și prieteni s-au strâns la mormântul tânărului, mort la doar 20 de ani, în timp ce angajații cimitirului îl dezgropau. Mormânt eliberat din cauza unei greșeli incredibile a […]
”Zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară solicitaţi sa intervină la un număr extrem de mare de accidente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 83 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 85 de persoane. Dintre acestea, […]
