google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Ministru USR, vizat într-un amplu dosar de corupție. Acuzașii lehate de finațarea presei -SURSE

Sursele susțin că dosarul conține fapte de corupție aflate deja în verificare, însă detaliile privind persoanele care vor fi audiate sau natura exactă a presupuselor acuzații nu au fost încă dezvăluite. Mai multe clarificări sunt așteptate în perioada imediat următoare, odată cu avansarea procedurilor și eventualele comunicate oficiale ale instituțiilor competente, indică Realitatea Plus.

Următoarele ținte ale lui Trump, după ce a bifat Venezuela. Liderul de la Casa Albă a extins avertismentele și către alte state din regiune

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, urmează să fie adus luni în fața unui tribunal federal din New York. Termenul de judecată vine la două zile după ce acesta a fost capturat la Caracas, în urma unei operațiuni militare desfășurate de forțele americane. Prezentarea sa în instanță are loc într-un climat regional marcat de tensiuni diplomatice și […]

Zodiile care își schimbă total destinul după Luna Plină din 3 ianuarie 2026

Scorpion Pentru nativii din această zodie, Luna Plină din 3 ianuarie este un moment important, care le va permite să facă schimbări cruciale în viața lor. Scorpionii vor trebui să își asculte instinctele, iar cu cât vor vorbi mai deschis despre sentimentele lor, cu atât se vor simți mai liberi și mai împăcați cu ei înșiși. […]

SUA anunță oprirea finanțărilor pentru ONG-uri din întreaga lume: Schema de fraudă a ajuns la final – Rubio / VIDEO

„S-a terminat în sfârșit. Schema de fraudă care a existat în întreaga lume, prin care organizațiile încasau milioane din țările occidentale, a ajuns la final. Nu mai există bani pentru ONG-uri. Regatul Unit trebuie să facă același lucru,” a transmis secretarul de stat Marco Rubio. 🚨USA CANCELS ALL MONEY FOR N.G.O\”S WOW IT\”S FINALLY OVER […]

Sfârșit tragic pentru o femeie din județul Botoșani după ce casa i-a fost cuprinsă de un incendiu. O butelie a explodat

”O femeie în vârstă de 86 de ani, din localitatea Viişoara, şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu izbucnit în anexa unde locuia. Evenimentul s-a produs în această seară. Alarma a fost dată de un vecin, care a observat degajări de fum şi a alertat autorităţile prin apel la numărul unic de urgenţă 112, a […]

Fermierii vin să protesteze la fereastra lui Bolojan. Măsurile lui Ilie “Sărăcie” îi aduc în sapă de lemn – VIDEO

Agricultorii trag un semnal de alarmă și susțin că sectorul agricol se află în pragul colapsului, cu zeci de ferme care se confruntă deja cu executări silite. Principalele probleme sunt costurile de producție ridicat, prețurile scăzute de vânzare, eliminarea „taxei pe stâlp” și cer garantarea unor plăți mai rapide ale subvențiilor care întârzie. Potrivit Realitatea […]

Circulaţie restricţionată pe o porțiune din DN1 din cauza zăpezii. Anunțul INFOTRAFIC

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă ca, pe DN 1 pe tronsonul kilometric 102 – 138, între localitatea Nistoreşti, judeţul Prahova până la limita cu judeţul Braşov, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, din cauza precipitaţiilor abundente,  pentru a permite acţiunea de deszăpezire. La nivel naţional, sunt […]

Luis Lazarus, mesaj incendiar după capturarea lui Maduro: „Domnule Trump, să-l luați și pe Nicușor” – VIDEO

Lazarus a susținut că alegerile din Venezuela ar fi fost fraudate masiv. „El a trucat alegerile, le-a fraudat, i-a prostit pe aia, a zis că a câștigat în 2024… a zis că a câștigat cu 51,2%. În realitate, oameni serioși care au făcut acolo numărătoarea paralelă a voturilor au ajuns la concluzia că de fapt […]

Război în Ucraina, ziua 1412. Rusia a lovit Kievul luni dimineață, sunt cel puțin 2 morți – LIVE TEXT

UPDATE 7:00 – Atac devastator asupra Kievului, au fost lovite și obiective civile Echipajele de intervenție lucrează la locul unui atac cu drone rusești asupra Kievului, în primele ore ale zilei de 5 ianuarie, a transmis Serviciul de Urgență al Ucrainei. A Russian strike on a medical facility in Kyiv caused a fire, killed at […]

Urmează două zile de coșmar meteo. Ninsori și vânt puternic anunțate de ANM

Avertizarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie este valabilă până marți dimineață, la ora 10:00, iar autoritățile recomandă prudență maximă în trafic. Zonele unde iarna lovește cel mai puternic Cele mai afectate vor fi zonele montane din Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara. Aici, stratul de zăpadă poate ajunge la 25–30 de centimetri, iar vântul va […]