google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Bobby Păunescu, reacție după ce Sorin Oancea a fost chemat la Tribunal după raportul ANAF

Sorin Oancea este chemat la Tribunal pe 18 ianuarie, în urma acuzațiilor de nereguli fiscale descoperite de ANAF.

„În urma controlului ANAF care a fost încheiat și în care au fost descoperite prejudicii statului, document care a fost confirmat și de către administrator, în sesnsul că au semnat un document împreună, și în urma cererei B1 și a administrtorului Sorin Oancea, Corpul de Control al domnului ministru Ciucă de a verifica dacă ce a fcăut ANAF este în regulă. Corpul de Control a spus cîă nu este nicio neregulă făcută de către ANAF.

Acționarii, adică noi ne-am sesizat, am convocat Adunarea Generală a a Acționarilor care a avut loc pe data de 19 (n.r. decembrie), domnul Sorin Oancea este clar cu niște probleme acolo și semnate de către dânsul, acceptate, a încercat să i-o pună, să ducă ân continuare o campanie urâtă, încerca să susțină statul paralel. Noul administrator, conform deciziei Tribunalului, este subsematul George Marius Păunescu”, a precizat Bobby Păunescu în exclusivitate la Realitatea PLUS.

„Se certifică de către noi, grefa acestei instanţe, existenţa pe rolul Secției a VII-a Civile a Tribunalului Bucureşti a dosarului civil nr. 35923/3/2022, având ca obiect cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței, întemeiată pe dispozițiile Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvență, formulată de debitorul B1 TV CHANNEL SRL. Verificând actele şi lucrările dosarului, rezultă că în cauză este stabilit prim termen de judecată la 18.01.2023, ora 11.00- Camera de Consiliu C5. S-a eliberat prezentul certificat în 3 exemplare, la cererea petentului PĂUNESCU BOBBY GEORGE MARIUS – administrator al B1 TV CHANNEL SRL, anulându-se taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei, achitată cu chitanța nr. 125751/21.12.2022”, se araă în document.

Imagine

Citeste si ...