Mai multe magazine occidentale anunță retragerea tehnologiei SelfPay – sistemul fără casieri – pe care au introdus-o în ultimii ani după ce clienții nu au fost foarte încântați de această posibilitate de a plăti cumpărăturile.
De altfel, clienții s-au plâns plâns de mai multe ori că au încurcat frecvent fructele și legumele pe care le scanau la casele automate, relatează Realitatea PLUS care citează BBC.
Alcoolul dă mari bătăi de cap
Totodată, achiziționarea de alcool este întotdeauna îngreunată prin metoda self-checkout pentru că angajații magazinelor trebuie să verifice vârsta clienților.
Marile rețele de magazine și-au dat seama că sistemul automat de plată duce la pierderi uriașe din cauza greșelilor clienților, dar și a furturilor, care sunt greu de depistat. Drept urmare, au reînceput angajările de casieri.
„Clienții noștri ne-au spus că mașinile de autoscanare pe care le avem în magazine sunt lente, nesigure și impersonale”, au transmis retailerii, potrivit Realitatea PLUS.
Potrivit BBC, un lanț de supermarketuri din Marea Britanie a anunțat că va păstra sistemul de plată SelfPay doar în două din cele 28 de unități pe care le are.
Un alt motiv luat în considerare de marii retaileri este și că oamenii au declarat în mai multe rânduri că interacțiunea cu un casier era o experiență mult mai plăcută decât „cu o mașină cu care nu poți vorbi”, mai scrie BBC.
Sistemul de plată fără casieri s-a extins în supermarketuri la începutul anilor 2000, când retailerii căutau să reducă costurile, precum și în ultimii trei ani, în timpul pandemiei de coronavirus, pentru reducerea interacțiunii dintre angajați și clienți.
În ultimii ani au apărut și în România, fapt ce a dus la nemulțumiri în rândul clienților. Cei mai mulți dintre aceștia acuză faptul că sunt obligați să facă o muncă pentru care nu sunt plătiți.
