google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Comisia Europeană solicită României transpunerea corectă a Directivei privind deșeurile. Executivul comunitar a decis inițierea procedurii de infringement

Comisia Europeană solicită României transpunerea corectă a Directivei privind deșeurile. Executivul comunitar a decis inițierea procedurii de infringement. Ce alte state mai sunt vizate alături de România.

 

Comisia Europeană a decis joi, 16 noiembrie, iniţierea unei proceduri de infringement trimiţând scrisori oficiale de punere în întârziere României, Bulgariei, Ciprului, Cehiei, Estoniei şi Austriei în vederea remedierii deficienţelor în transpunerea Directivei 2008/98/EC privind deşeurile, astfel cum a fost modificată de Directiva (EU) 2018/851/EU, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, citat de economica.net.

Directiva modificată stabileşte obiective obligatorii din punct de vedere juridic pentru reciclarea şi pregătirea pentru reutilizare a deşeurilor municipale. De asemenea, solicită statelor membre să îşi îmbunătăţească sistemele de gestionare a deşeurilor şi eficienţa utilizării resurselor.

Termenul limită a expirat din iulie 2020

Termenul limită pentru ca statele membre să transpună Directiva (UE) 2018/851 în legislaţia lor naţională a expirat la 5 iulie 2020. Statele membre în cauză nu au transpus-o corect până în prezent, a precizat Comisia Europeană.

În cazul României, deficienţele legislative sunt legate de încetarea statutului deşeurilor, responsabilitatea extinsă a producătorului, derogarea de la împărţirea responsabilităţii financiare şi măsurile stabilite pentru prevenirea generării de deşeuri.

Așadar, Comisia Europeană a decis să trimită scrisori oficiale de punere în întârziere statelor membre în cauză, care au la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele constatate. În absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia Europeană ar putea decide să emită un aviz motivat, mai notează economica.net.

Citeste si ...