
„Asfaltul nu e corespunzător și trebuie pus altul, iar hidroizolația trebuie schimbată toată. Dar mă întreb, cei de la CNAIR pe unde au fost? În urmă cu un an, domnul Grindeanu, alături de Cristian Pistol și jurnaliști, au mers pe șantier și au spus că fabricantul a vrut să schimbe rețeta de asflat și tipul de hidroizolație, iar domnul Pistol nu a vrut. Că a făcut el un studiu și e mai bun cel din oferta inițială. Oamenii au respectat, iar atunci cine e de vină? Au schimbat mai multe rețete, dar n-a vrut CNAIR. Domnul Grindeanu și Pistol au decis, deci constructorul a zis că nu, deci să plătească. Domnul Grindeanu, să-l demiteți pe Pistol, dacă nu, fac apel la Ciolacu să-l convingă pe Grindeanu să-l schimbe pe domnul Pistol”, a declarat Anca Alexandrescu.
CNAIR acuză și arată cu degetul spre constructor. Asfaltul nu este de calitate, nu au fost respectate normele și caietul de sarcini pentru acest proiect, susțin oficialii.
